Prish Image Resizer: scalări rapide


Operaţiunea de redimensionare este probabil printre cele mai frecvente operaţiuni pe imagini pentru majoritatea dintre noi, avansaţi şi începători. Dar unii nu ştiu nici măcar aşa ceva să facă, crezând că e nevoie de Photoshop şi ceva ani de şcoală înainte să poţi redimensiona o imagine. Pentru cei foarte-foarte începători ar putea fi mai mult decât util Prish Image Resizer (inspirat de PowerToy al Microsoft). Programul nu este mare (<3MB) şi după instalare îl veţi regăsi în meniul contextual în MS Explorer. Folosirea este extrem de simplă: marchezi câteva fişiere cu imagini, click dreapta pe una dintre ele şi din meniul Prish Resizer poţi alege de exemplu redimensionare la 800 pixeli (lăţime sau înălţime).

imagine

De asemenea, dacă selectaţi o singură imagine, o puteţi trimite în clipboard direct redimensionată. Pe lângă dimensiunile propuse puteţi alege şi una după nevoi (custom). Aceasta şi alte câteva lucruri se pot seta din fereastra de opţiuni a programului. Practic poţi seta o dată şi folosi apoi programul fără să mai vezi fereastra de mai jos. Evident nu e recomandabil să optaţi pentru suprascrierea fişierelor (Overwrite the files). După ce alegeţi o opţiune din primele patru (grupul Target Options) daţi click pe Set Defaults. Succes!

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *