La CNet.ro acum un an: septembrie 2008


Gata cu septembrie! Intrăm imediat în octombrie! Să ne amintim însă ce a însemnat septembrie 2008. La începutul acelei luni aveam articolul Foarte curând: navigatorul Google Chrome. L-am adoptat imediat după lansare şi îl folosesc zilnic. De fapt zilnic îmi petrec ore întregi în Chrome, citind poşta, răsfoind situri, scriind pentru CNet.ro. În aceeaşi zi din septembrie trecut scriam despre Artisteer: program pentru… webdesign. Între timp am ajuns să îl testez şi sunt mega-uimit de el. Păcat de preţ :) . Picasa introducea recunoaşterea feţelor, dar doar pe web. Acum câteva zile şi în aplicaţia Picasa.

Era luna în care ne-am adus contribuţia la traducerea WordPress în română. Apoi au preluat-o alţii. Microsoft lansa valul 3 la Windows Live (pe când se mai actualizează WindowsLiveWriter?). A! Şi testam Amazon S3, la care mai apoi am renunţat (nu atât datorită preţurilor, cât operării mai complicate a fişierelor). Ne-am şi jucat acum o lună: Azada 2, de exemplu, continuarea minunatului joc Azada. De ConceptisPuzzle vă mai amintiţi? Am învăţat diverse lucruri interesante şi utile: Decupăm imagini cu Jcrop (şi PHP), Nu poţi intra în Windows? Trăiască Ubuntu, Un album, un fişier MP3 sau Everything caută repede.

Iar acum cele mai citite 15 articole din anul 2008, luna septembrie.

  1. Găsiţi utilizatorii Yahoo! Messenger invizibili (3860)
  2. Ce viteză are conexiunea mea la internet? (II) (2879)
  3. Azada 2: Ancient Magic (2531)
  4. PostCard.fm: felicitări muzicale… (2369)
  5. Instalarea/Transformarea WordPress în limba română (2358)
  6. Cum să îţi faci un robot de IM (1269)
  7. Număr de România… cu Skype! (1186)
  8. Wowzio: widget-uri cu imagini (1011)
  9. Nu poţi intra în Windows? Trăiască Ubuntu (969)
  10. Doar azi gratuit (pe bune): PDF to Word (957)
  11. 80MusicVids şi Tagoo: muzică, multă muzică (900)
  12. Picasa 3 pentru imaginile de zi cu zi (829)
  13. Aproape 100 de fundaluri la 300dpi (745)
  14. Convertiri media: două soluţii (728)
  15. WordPress în limba română (720)

Dacă vreţi să vedeţi lista tuturor articolelor din luna septembrie 2008 daţi click aici.

PS: În ultima zi a fiecărei luni vom include un top al celor mai citite articole de acum un an, o ocazie de a vă aminti articole mai vechi care au strâns un număr mare de lecturi.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *