Super Flexible File Synchronizer


Recunosc că numele nu mi-a prea inspirat încredere (cele cu “super”, “mega”, “extra” ş.a.m.d. de regulă îmi par suspecte), dar în cele din urmă programul Super Flexible File Synchronizer m-a convins. Doar prima etapă. Dacă după 30 de zile rămân tot convins voi trece probabil la a doua etapă: cumpărarea programului, pentru că din păcate este comercial. Are un grad de flexibilitate deosebit aşa că îşi merită numele. Programele gratuite pe care le ştiu nu oferă atâtea opţiuni, ceea ce nu înseamnă că ele nu ar fi bune (dacă te descurci cu ele de ce ţi-ar trebui altceva?).

imagine

Şi care a fost de fapt doleanţa mea la care pentru moment nu am găsit răspuns decât cu acest program? Sincronizarea între două conturi FTP. Majoritatea programelor de backup şi sincronizare (pentru că acestea de regulă merg mână în mână) fac operaţia/operaţiile între două directoare, pe acelaşi calculator sau în reţea. Unele fac şi între un director local şi un cont FTP. Deosebit de util dacă vrei să păstrezi o copie locală pentru un sit, sau, invers, vrei ca fişierele locale să existe undeva şi pe web, în caz că se duce harddiskul într-o zi. Mai rar găseşti însă programe care să facă sincronizarea între două conturi FTP. Cui i-ar folosi aşa ceva?

  • Să zicem că ai două servere, A şi B, cu spaţiu suficient. Cu un astfel de program îţi poţi ţine o copie a sitului X de pe serverul A pe serverul B. Putem merge cu scenariul mai departe: un astfel de program de sincronizare, ţinând copii perfecte, îţi oferă soluţia dacă un server cade, fie şi temporar.
  • Al doilea scenariu (şi aici vă spun de fapt ce am dorit eu să obţin): serverul A merge excelent dar stai prost cu lăţimea de bandă; serverul B e mai modest dar ai lăţime de bandă muuultă. Poţi reduce consumul de bandă pe serverul A mutând imagini, ba chiar şi fişiere CSS şi JS pe serverul B. Problema este, dacă publici noutăţile pe serverul A să te asiguri că se face o copie pe B de unde să fie de fapt încărcate, pentru economisirea lăţimii de bandă.

Se pot imagina şi alte scenarii valide. Cert este că SFFS permite tot felul de operaţiuni. Destul de multe vă va spune fereastra de mai jos. După cum vedeţi puteţi indica pentru sursă şi pentru destinaţie fie director, fie cont FTP. Apoi puteţi alege modul de sincronizare (sunt 4 moduri, fiecare cu caracteristicile lui). Apoi la Advanced Settings e un mic rai de opţiuni, de care se vor bucura cei pretenţioşi şi care au nevoie de sincronizări foarte speciale. Faptul că poţi “programa” (schedule) o sarcină, care să se execute să zicem zilnic la ora 13.13, este extraordinar: configurezi o singură dată şi apoi uiţi de program… dar nu şi programul de tine. Ce să mai amintesc? Ai un fişier de 2GB şi s-a schimbat puţin; îi faci o copie de siguranţă, dar el nu va fi copiat tot ci doar se va completa cu partea nouă. În plus SFFS permite lansarea sarcinilor din comenzi linie, ceea ce e din nou teribil! Da, sunt entuziasmat de acest program.

imagine

Vă las la final cu facilităţile pe care programul şi le etalează pe prima pagină a sitului.

  • Runs on Windows 98 thru Vista and Server 2003/2008 and Windows 7

  • Copy or synchronize data between local drives and/or network drives

  • FTP, SSL, SSH, WebDAV, and Amazon S3 support

  • Includes ZIP compression and Encryption

  • Scheduler can run as GUI or as a Windows Service

  • Copy file permissions and file shares

  • Trigger a job as soon as a network resource becomes available

  • Copy locked files on Windows XP/2003/Vista/2008

  • Run profiles in parallel

  • Partial updating of large files (delta copying)

Dacă ştiţi un program gratuit ce face sincronizare FTP la FTP vă rog să îmi spuneţi.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 4,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *