Fructificarea datelor din Google Analytics


Aţi primit de realizat un proiect iar şeful v-a cerut ca situl să aibă şi un contor cu nişte facilităţi „minime”: vizite şi vizitatori, navigatoare folosite, ţări de provenienţă şi alte „nimicuri”. De ce să descoperiţi apa caldă când există Google Analytics? Veţi spune: dar şeful vrea datele în sit, nu în afara lui. Vrea ca clientul să îşi vadă statisticile dintr-un back-end, nu să îl trimit pe Google Analytics. Ei bine, tot nu e un motiv să nu folosiţi solidul produs Google. Dar cum să facem să aducem datele din Google Analytics în webaplicaţia noastră?

Au muncit alţii înaintea noastră ca să scrie clasa Google Analytics PHP API. Am testat-o mânat de curiozitate şi după două minute aveam lista cu numărul de vizitatori din luna curentă. În doar două minute! Închipuiţi-vă că într-o jumătate de oră puteţi implementa şi grafice pentru date, fără ca Dvs să fi construit o bază de date MySQL în care să contorizaţi vizitele. Lăsaţi partea de statistici pe mâna Google, Dvs doar fructificaţi datele.

[PHP]session_start();
require ‘analytics.class.php’;
try {
$oAnalytics = new analytics(‘adresadepe@gmail.com’, ‘parolasecreta’);
$oAnalytics->useCache();
$oAnalytics->setProfileById(‘ga:396276’);
$oAnalytics->setMonth(date(‘n’), date(‘Y’));
$sirVizitatori = $oAnalytics->getVisitors();
foreach($sirVizitatori as $ziua => $vizitatori){
echo $ziua.date(‘.m.Y’).’: ‘.$vizitatori.’
‘;
}
} catch (Exception $e) {
echo ‘Ceva probleme: ‘ . $e->getMessage();
}[/PHP]

Codul de mai sus mi-a generat ce vedeţi mai jos:

[HTML]01.10.2009: 2512
02.10.2009: 2576
03.10.2009: 2793
04.10.2009: 2706
05.10.2009: 2814
06.10.2009: 2842
07.10.2009: 2688
08.10.2009: 2702[/HTML]

Morala? Aşteptăm să depăşim din nou pragul de 3.000 de vizitatori pe zi :) .

Nu, nu aceasta e morala. De fapt nu e morală. Dacă veţi studia mai îndeaproape clasa veţi putea vedea cum se extrage numărul de vizite sau ce navigatoare sunt mai folosite cu respectivul sit. Evident situl trebuie monitorizat cu Google Analytics. Pentru a indica respectivul sit puteţi folosi $oAnalytics->setProfileByName(‘…’), dar eu am fost nevoit să folosesc $oAnalytics->setProfileById(‘ga:…’) datorită sistemului în care sunt la mine definite siturile. ID-ul cu pricina îl aflaţi deschizând profilul în Google Analytics şi uitându-vă în bara la adrese la ce scrie după id=

Nu e mare filosofie, iar rezultatele pot fi spectaculoase. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. Andi spune:

    Si foarte important este ca e un serviciu oferit gratuit. Toata stima pentru ce face Google.

  2. manu spune:

    Cum ati pus codul acela sa se vada ca si cum ar fi in Notepad++?
    E pe site dar are un aspect superb.
    Astept raspuns multumesc.
    (sau faceti un tutorial despre asta va rog frumos)

  3. radu.capan spune:

    Situl foloseste pluginul SyntaxHighlighter Plus pentru partile de cod.

  4. manu spune:

    Multumesc mult pentru plugin si multumiri pentru tutorial 😀 .


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *