Numele de domenii mai libere acum


Ştim că regula cerea ca numele de domenii să cuprindă doar literele din alfabetul latin (de la a la z) plus cifre şi semnul minus (acesta nu poate fi primul sau ultimul caracter din numele domeniului). Ei bine, ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers) a decis astăzi să dea liber la (aproape) orice caractere dorim, inclusiv specifice anumitor limbi. Francezii vor putea să aibă un domeniu gen www.garçon.fr, ruşii un domeniu gen друзья.ru, iar noi, în sfârşit, ţigle-şi-pâlnii.ro. Nu pot să nu mă întreb, noi în deşteptăciunea noastră cum vom depăşi problema celor două tipuri de diacritice: ţ – ț / ş – ș?

imagine

“Introducerea caracterelor non-latine reprezintă cea mai mare schimbare în Internet de când a fost creat, acum patru decenii”, declară aici preşedintele ICANN, Peter Dengate Thrush. Practic cam 100.000 de noi caractere se adaugă celor posibile până acum! Acelaşi preşedinte se aşteaptă ca internetul să câştige milioane de noi utilizatori, care nu folosesc curent caracterele latine şi vor putea acum să îşi folosească propriile caractere. Va fi aşa? Poate pentru siturile de primării (deci de interes foarte local), dar în rest sunt sigur că oricine se aşteaptă să primească vizite din diferite părţi ale lumii va rămâne pe caracterele latine. Pentru moment ROTLD mai restricţionează folosirea diacriticelor, dar se pare că în viitorul apropiat lucrurile se vor schimba. Şi astfel ne va fi mai clar o adresă gen faţădecal.ro decât fatadecal.ro 😉 .

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Laur spune:

    Nu cred ca o sa fie asa cautate astfel de domenii, sunt mai complicate la scris, eu am ceva ani buni ca cand nu am scris cu ţ, ă, î… si tot neamul lor, adica nu am scris romaneste cum ar veni, am scris o limba corcita (corcitura).

  2. Ofi spune:

    Si-or sa fie gasite DOAR de romanii care scriu cu diacritice, care nici macar nu se gandesc ca ar putea exista site-uri cu diacritice… nu cred ca e idee buna…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *