Hărţile Microsoft au mai evoluat


Hărţile Microsoft au devenit Hărţile Live, iar mai apoi Hărţile Bing (adresa: Bing.com/maps/). Iar un anunţ de ieri ne spune că se lucrează la ele, adăugându-se noi facilităţi. Dacă aţi mai folosit hărţile Microsoft veţi observa schimbările (dincolo de cele provocate de integrarea cu Bing). Controalele pentru navigare arată acum puţin altfel, dar marea noutate este banda de instrumente ce apare la baza coloanei din stânga. La zoom in şi out vom vedea acum nişte elemente ajutătoare, ce ne permit să sărim direct la nivel de ţară, oraş sau stradă. Apropo: m-am uitat la străzile unor oraşe mai mari şi e îmbucurător nivelul de detaliu.

imagine

Dar Microsoft se laudă cel mai mult cu noul sistem pentru rute. Cum nu sunt şofer, habar nu am să apreciez dacă Microsoft dă indicaţii bune pentru România (vă rog exprimaţi-vă opinia în comentarii despre ele), dar cert e că – tehnic – găsirea unei rute e un proces uşor, iar faptul că poţi muta marcatori, inclusiv din cadrul drumului, trăgându-i cu mouse-ul, îţi permite să adaptezi traseul după o oprire pe care o doreşti sau după informaţii pe care le ai (nu merge pe DN 123 că e jale mare). Alte noutăţi? Datele Bing Maps sunt acum pe mai multe servere din lume, astfel că fiecare le va obţine de la serverul mai apropiat – cu o viteză mai bună deci! În fine, eu aş mai nota sistemul de embed mult îmbunătăţit. Daţi click pe plic (din suita noilor instrumente): aveţi alternativa unui link de trimis prin email sau IM, sau cod pentru embed. Click pe customize and preview şi veţi avea o fereastră ca mai jos, de unde puteţi alege dimensiunea, tipul de hartă, dacă să fie statică sau dinamică, cu nişte legături ajutătoare sau nu.

imagine

În doar câteva secunde am obţinut codul pentru a insera harta dinamică de mai jos:

Bing a mai venit astăzi cu noutăţi şi la capitolul căutare video… şi la alte capitole. Recunosc că nu am avut răbdare să stau să citesc pe îndelete, dar anunţul oficial este aici (sunând pompos: Bing’s Next Chapter Begins Today).


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (5 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *