Învăţăm PHP: Despre şi de ce


Încerc ceea ce mi-am dorit de mai mult timp şi au fost mai mulţi care au cerut: să scriu un material mai lung despre PHP. Mulţi dintre cunoscuţii şi prietenii mei folosesc de exemplu WordPress, dezvoltat pe baza la PHP, şi au nevoie uneori să modifice un plugin (sau functions.php) dar nu ştiu cum. În orice situaţie v-aţi afla, dacă nu ştiţi deloc PHP, vă invit să încercăm să descoperim împreună acest limbaj de programare. Eu nu am avut norocul să învăţ PHP în liceu sau facultate, pentru simplul fapt că am terminat de prea mulţi ani şcoala şi pe atunci limbajele de programare orientate spre web nu prezentau mare interes. Am început să învăţ după facultate PHP (dintr-o carte în engleză adusă din SUA), dar după ceva vreme am trecut pe ASP, fiindu-mi mai la îndemână sub Windows. Mai apoi am revenit la PHP şi astăzi mă învârt între cele două, adică ASP şi PHP, dar acesta din urmă mi-e net favorit.

imagine

Pentru a învăţa PHP ar fi excelent să aveţi unde testa PHP :) . Dacă aveţi un server online (un cont de găzduire la o firmă de hosting), 99% că aveţi la îndemână şi PHP. Dacă vreţi să vă instalaţi local (pe propriul calculator) PHP atunci vă recomand nişte articole mai vechi: Instalarea PHP şi MySql sub IIS şi Instalarea PHP pe Apache sub Windows. Puteţi apela de exemplu la WampServer, dintr-o instalare având serverul Apache, MySQL şi PHP sub Windows. Dacă aveţi deja un server instalat local, vedeţi de aici kiturile pentru PHP. Am încheiat: pornesc deci de la premisa că aveţi unde să testaţi PHP. Şi mai pornesc de la o premisă: că aveţi minime cunoştinţe de HTML.

Acum să vorbim despre PHP. Wikipedia de spune aici: “PHP este un limbaj de programare. Numele PHP provine din limba engleză şi este un acronim recursiv – Php: Hypertext Preprocessor. Folosit iniţial pentru a produce pagini web dinamice, este folosit pe scară largă în dezvoltarea paginilor şi aplicaţiilor web. Se foloseşte în principal înglobat în codul HTML, dar începând de la versiunea 4.3.0 se poate folosi şi în mod ‘linie de comandă’ (CLI), permiţând crearea de aplicaţii independente. Este unul din cele mai importante limbaje de programare web open-source şi server-side, existând versiuni disponibile pentru majoritatea web serverelor şi pentru toate sistemele de operare. Conform statisticilor este instalat pe 20 de milioane de situri web şi pe 1 milion de servere web. Este disponibil sub Licenţa PHP ṣi Free Software Foundation îl considerã a fi un software liber.
Iniţial, limbajul a fost dezvoltat de inventatorul său, Rasmus Lerdorf. Odată cu creşterea numărului de utilizatori, dezvoltarea a fost preluată de o nouă entitate, numită The PHP Group (Grupul PHP).”

De ce am folosi PHP?

  • Asigură dinamicitate paginilor web! Paginile 100% (sau strict) HTML nu mai sunt astăzi la modă pentru că sunt greu de întreţinut. Dacă ai un sit cu 100 de pagini şi vrei să schimbi ceva în design va trebui să aplici modificarea în toate fişierele HTML. În PHP nu se întâmplă aşa.
  • Cu HTML rămâi cam la text şi imagini, pe când cu PHP poţi să ai formulare care să strângă date şi eventual să le trimită prin email.
  • Cu PHP se poate interacţiona cu baze de date în care să fie puse informaţii, să fie consultate şi afişate cu uşurinţă. HTML nu poate aşa ceva.

De ce am folosi PHP şi nu altceva?

  • PHP înregistrează performanţe foarte bune, comparabil cu diverse alternative. Poate nu este cel mai tare din parcare pe o anumită felie, dar…
  • Are cea mai mare comunitate constituită în jurul său. Internetul este efectiv plin de tutoriale legate de PHP. Dacă ai o problemă legată de PHP aproape sigur vei găsi deja răspunsul pe web, pentru că cineva se poate să fi avut aceeaşi problemă, sau vei putea să întrebi pe diferitele forumuri. Inclusiv în România PHP este foarte popular.
  • Aplicaţiile au un grad mare de portabilitate, dat fiind că PHP merge sub Windows, Linux, Mac ş.a. Poate unele mici ajustări vor trebui făcute la schimbarea sistemului de operare, dar grosul rămâne la fel.
  • Limbajul PHP este relativ simplu. Tocmai de aceea are succes. Când ai PHP.net la îndemână nu ai de ce să înveţi pe de rost comenzi. Un editor text bun îţi va scrie informaţii despre sintaxă sau dacă nu vezi în documentaţia online (aveţi aici manualul online în română, eu însă merg din start pe cel în engleză). Pentru documentaţii offline mergeţi aici.

Apropo de documentaţia offline. Dacă fişierul CHM “nu merge” daţi click dreapta în Explorer pe fişier şi alegeţi Unblock şi paginile se vor încărca bine. Atenţie: chiar dacă aţi descărcat cică documentaţia în română nu vă aşteptaţi să fie 100% în română. Unele părţi sunt traduse, cea mai mare parte nu.

imagine

Iar legat de editor: puteţi folosi şi Notepad pentru a scrie pagini în PHP! Dar v-aş recomanda de exemplu Notepad++, care vă oferă mai multe avantaje: “colorează” sintaxa; oferă informaţii despre funcţii (ca să le scrii corect şi ca să ştii parametrii funcţiilor); cu Alt+F1, fiind pe o funcţie PHP, ajungi imediat la documentaţie pe PHP.net. Dacă folosiţi PHP merită să apelaţi minim la Notepad++, dacă nu la alte IDE-uri PHP. La PHP-Editors.com aveţi o mare de alternative (inclusiv comerciale).

imagine

Sper că am spus cele necesare pentru o introducere. Dacă da, într-un alt material vom începe să scriem cod PHP!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

5 comentarii

  1. Multumesc mult! Foarte utile ar fi asa fel de tutoriale. Astept cu nerabdare urmatooarele!!!

  2. ValsiS spune:

    Sa stii ca aveam nevoie de asa ceva… La cat mai multe si intr-un interval cat mai scurt pentru ca userii care doresc sa invete PHP sa nu isi piarda interesul… La final poate o sa faceti o carticica: „Initierea in limbajul PHP” by Radu Capan (cnet.ro). Mult succes.

  3. radu.capan spune:

    Mulţumesc pentru încurajare. M-am tot întrebat – şi mă întreb – dacă are sens un astfel de tutorial din moment ce există multe pe web, în engleză şi în română. Dar cred că fiecare tutorial are stilul său şi experienţa personală a fiecăruia vorbeşte/valorează mult. Aşa că poate modul în care o voi face eu va avea o amprentă care să îl justifice pentru un anumit public. Sper. Da, voi căuta să fie cât mai des articole în serie. Utilitatea lui se va construi însă abia în timp.

  4. Dan Medesan spune:

    Multa bafta sa ai, ca ideea sa scoti cu cartea e foarte buna fiindca unii poate prefera sa aiba „foile” in mana.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *