Farm Frenzy 3: Plăcinta americană


Harnica Scarlett, care în Farm Frenzy 3 a câştigat preşedinţia Uniunii Mondiale a Fermierilor, ajutând diferiţi fermieri să îşi refacă fermele distruse de secetă sau inundaţii, tocmai a revenit de câteva zile în Farm Frenzy 3: American Pie pentru a-şi ajuta bunica să îşi salveze ferma de la faliment. De ce îi spune tot Farm Frenzy 3 nu ştiu; este al cincilea element al îndrăgitei serii – cam ciudat mod de a număra la autorii acestui joc. Dar acest lucru prea puţin contează pentru fanii lui, care se vor grăbi să sară în sprijinul lui Scarlett şi al bunicii ei, înainte ca banca să închidă afacerea lor de familie.

imagine imagine

Aşadar, vă veţi ocupa, ca de obicei, de creşterea animalelor – hrănindu-le şi adunând ouăle, lâna, laptele… produse de ele, pentru a le folosi în făbricuţe la obţinerea de noi produse ce vă pot aduce câştiguri mai mari prin vânzarea la piaţă. Dar vă veţi ocupa, în premieră, şi de cultivarea unor cereale. Şi chiar dacă jocul pare la început destul de tras la xerox după celelalte – porniţi de la creşterea de curcani şi de la obiective simple la primele nivele, de a aduna câteva ouă – pe parcurs apar noi personaje interesante, noi feluri de făbricuţe. Dacă v-aţi obişnuit până acum cu tot felul de animale, de la găini la morse, de data aceasta va trebui să vă obişnuiţi şi cu tehnologia avansată, intrând în acţiune şi roboţii, care lucrează la ferma lui Scarlett, transformând-o într-un complex modern.

imagine imagine imagine

De asemenea, pentru prima oară în serie apare şi Endless mode, permiţându-vă să prelungiţi jocul după bunul plac dincolo de cele 90 de nivele. Dacă nu cunoşteaţi până acum acest joc, vă invit să citiţi şi celelalte recenzii scrise până acum – în esenţă modul de joc este acelaşi. Iar dacă ştiţi deja… succes, că altceva nu cred că veţi mai avea răbdare să citiţi!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *