Pregătim şi calculatorul de sărbători, nu doar casa


Dacă sunteţi utilizatori de Windows 7 şi doriţi să vă decoraţi şi calculatorul de sărbători, puteţi alege între patru teme de sezon: Winter Fun Theme 2009 (link alternativ), Windows 7 News Christmas Themepack, Windows 7 News Winter Themepack, Twinkle Wish Theme. Să le descriem puţin pe rând. Winter Fun Theme 2009, de fapt o relansare a Windows XP Winter Fun Pack, are ca imagini pentru ecran peisaje de natură îngheţată, "copleşită" de zăpadă. Sunt frumoase imaginile, dar nu îmi dau seama de ce i-ar spune “fun” – poate pentru schema de sunete cu care vine, are pentru ieşirea din Windows un scârţâit în zăpadă nişte paşi îndepărtându-se.

imagine

O altă temă de iarnă dar nu de Crăciun este Windows 7 News Winter Themepack, care foloseşte fotografii de iarnă de pe Flickr. Sunt şi acestea nişte imagini frumoase şi pline de zăpadă, ce mie una mi-au trezit dorul de zăpezile bogate din iernile din copilărie. Windows 7 News Christmas Themepack ne introduce mai mult în atmosfera sărbătorilor, colorând ferestrele aplicaţiilor în nuanţa ruby, şi oferind un set de 9 tapeturi – 2 fotografii, celelalte fiind realizate digital – în care predomină roşul, şi care includ elemente precum brazi de Crăciun, ornamente, cadouri… În fine, cele 6 tapeturi din Twinkle Wish Theme au ca "personaj" principal, care apare în toate 6, un fulguşor cu ochi mari – "Twinkle, twinkle, little flake" scrie pe una dintre imagini. Elementele desenate de mână includ bradul împodobit, Moş Crăciun, omul de zăpadă…

De cele patru seturi de teme am aflat de pe On10.net. Îmi venea acum să închei spunându-vă "Sărbători fericite!", dar poate e cam devreme, sper că ne mai "vedem" până atunci.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 4,75 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. petrescs spune:

    Amatorii de Linux care folosesc Compiz pot instala efectul de snow din pachetul compiz-fusion-plugins-unsupported

    Se poate vedea un exemplu aici http://www.youtube.com/watch?v=le9kYqIAtjY
    (sau unul pentru toamna aici http://www.youtube.com/watch?v=cHLDtJXc8fg)

    Impresia este foarte realista – nu este o animatie de background, fulgii pot apare chiar si peste ferestre.

  2. claus spune:

    Multam, sunt dragute temele. Momentan mi-am „impodobit” W7-le cu ultima.

  3. dangl spune:

    Tema pe fond rosu cu bradutul din imagine se poate gasi si pentru Windows XP SP3?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *