Mahjong Memoirs: două sute de niveluri


Mahjong este probabil unul dintre primele jocuri de calculator care mi-au plăcut, pe vremea când încărcam jocurile de pe casetă audio pe ceea ce nimeni astăzi nu ar mai numi “computer”. Mahjong Memoirs arată că jocul poate şi astăzi să fascineze – ca multe dintre jocurile de origine asiatică; un story mode şi nişte elemente de originalitate nu sunt decât binevenite, dar în mare avem aici un joc tradiţional. Foarte tradiţional. În modul nelimitat aveţi de făcut faţă la 200 de niveluri. Ele nu devin accesibile decât progresând, pe parcurs câştigând seturi noi de piese, fundaluri, precum şi coloane sonore.

imagine imagine

Există apoi şi modul poveste, care porneşte din prezent, de la o fotografie veche, purtându-ne apoi în inima unei poveşti de iubire (cei doi sunt despărţiţi de război şi de clasa socială… romantism cât cuprinde…). Ea, acum o bătrânică antrenoare de Mahjong, ne va da lecţii, iar noi vom descoperi rând pe rând detalii ale poveştii lor de iubire. Dar să revenim la Mahjong: avem toate ingredientele aşteptate (ex: butonul de amestecare), iar la capitolul noutăţi aş aminti seriile. Dacă faceţi o serie (cinci perechi într-o anumită combinaţie), câştigaţi nişte piese de aur ce “lichidează” restul tablei. În modul nelimitat “contabilitatea” devine mai importantă, având şi un sistem de stele.

imagine imagine imagine

Una peste alta, în final găsirea perechilor dă farmecul. A te concentra pe serii poate fi benefic pentru joc, dar rişti să pierzi timp (şi să câştigi… stres) dacă te concentrezi doar pe ele. Evident, pentru serii trebuie să gândeşti şi în avans, ceea ce solicită mai mulţi neuroni. Grafica e plăcută, muzica la fel. Faptul că de la un moment dat poţi câştiga seturi noi de piese, dar şi alte melodii de fundal, aduce variaţia necesară continuării parcurgerii nivelelor. Frumos joc. Îl recomand cu căldură fanilor Mahjong.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *