Nu am încercat prima parte (ianuarie a.c.), ci doar a doua: Perfect Balance 2 (decembrie a.c.). După cum probabil intuiţi din titlu, cu siguranţă din capturi, este un alt joc ce se foloseşte de legile fizicii. În partea superioară aveţi nişte elemente (un fel de piese Tetris, dar mult mai variate), pe care trebuie să le aşezaţi pe formele negre de dedesubt, astfel încât să realizaţi un echilibru perfect. Conform aşteptărilor, primele niveluri ni se vor părea banale, dar pe măsură ce avansăm avem situaţii ce par imposibile. Există însă pentru fiecare o rezolvare, ea adesea fiind “din mers”. Adică în timp ce puneţi piesele şi se dezechilibrează mergeţi mai departe pentru atingerea echilibrului, a balanţei.
Tot a la Tetris avem A şi D taste pentru rotirea pieselor. Extrem de util pentru a aşeza piesele după cum dorim. Sunt 100 de niveluri, împărţite pe 5 secţiuni, pe care le puteţi aborda în ce ordine doriţi. Dacă vă blocaţi, găsiţi aici trei clipuri ce prezintă rezolvările necesare. Pun primul clip şi pe post de demonstraţie pentru acest joc flash.
0 comentarii