Îmblânzirea dragonilor cu ajutorul inelelor magice


Iată un joc de logică provocator! Ca să îmblânzim dragonii – da, nu se putea fără o poveste mitică – trebuie să construim inele de protecţie, care să ne permită să înaintăm în aventura noastră pe insulele dragonilor. Sunt patru insule, fiecare cu câte zece nivele; într-una dintre ele trecem printr-o vale, în alta prin nisipuri, alta ne poartă prin nori şi alta printre flăcări. Cel puţin aşa este în varianta flash a jocului Ring Pass Not II. De la adresa tocmai indicată puteţi alege să îl jucaţi on-line, sau, dacă v-a prins aşa de tare, să descărcaţi versiunea offline, care costă şi probabil oferă mai multe niveluri.

imagine imagine

Inelul pe care trebuie să îl creăm la fiecare nivel este alcătuit din mai multe bucăţi de câte două piese legate între ele, cu diferite culori şi simboluri. În spaţiile marcate pe inel trebuie să potrivim bucăţile astfel încât să fie adiacente piese de aceeaşi culoare sau cu acelaşi simbol. Poate de primele nivele veţi trece uşor – deşi eu, la un moment dat, pierzând jocul şi trebuind să o iau de la începutul insulei pe care eram, nu reuşeam să mai trec nicicum de primul nivel! Oricum, ca la orice joc, devine tot mai greu să potrivim bucăţile. Apar limitatori care ne obligă să punem în anumite locuri piese adiacente de aceeaşi culoare, cu acelaşi simbol, sau chiar ni se indică simbolul sau culoarea ce trebuie în mod obligatoriu să apară acolo. Şi dacă nu reuşim să alcătuim inelul conform indicaţiilor, nu pierdem puncte sau vieţi, ci o luăm de la… zero!

imagine imagine imagine

O bucată odată pusă pe inel nu mai poate fi, din păcate, luată jos, aruncată la vreun "coş de gunoi". Locul ei în stocul bucăţilor dintre care trebuie să alegem este luat imediat de alta, şi tot ce mai putem face este să îi schimbăm poziţia în inel. E bine să nu vă grăbiţi să puneţi bucăţile pentru ca la ultima să vă daţi seama că nu aveţi ce potrivi. Lăsaţi cel puţin două spaţii libere şi analizaţi dacă aveţi ce bucăţi să potriviţi acolo, dacă nu, mai schimbaţi locul la cele puse deja. Diferite combinaţii speciale pe care reuşim să le facem la câte un nivel – urmăriţi indicaţiile de la începutul fiecăruia, sunt destul de importante – ne aduc diverse bonus-uri care ne ajută: Extra Deal ne schimbă bucăţile din stoc, dar primim tot cu una mai puţin; putem să schimbăm culoarea sau simbolul unei piese după cum ne convine; să inversăm locul a două piese; să distrugem un limitator… Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *