Morcovi pentru calcule corecte


Ştiaţi că morcovul este un aliment care creşte capacitatea de memorare şi învăţare? Din când în când le fac copiilor mei "sticks-uri" de morcovi – tai 1-2 morcovi în bucăţi lunguieţe – şi le dau să ronţăie. E drept că fiicei noastre mai mari nu îi prea plac, dar s-a bucurat şi ea să primească morcovi exersându-şi matematica pe situl www.CarrotSticks.com. Amândoi copiii mai mari – de vârsta şcolară – şi-au putut particulariza pe sit un avatar: fată sau băiat, cu freză la alegere sau cu şapcă, cu ochelari de soare sau cu aparat dentar, de asemenea cu haine şi încălţări pe gustul lor – din setul pus la dispoziţie, bineînţeles.

imagine

Apoi au început să efectueze calcule matematice, pornind de la adunări super simple, ajungând, pe măsură ce au avansat la un nivel nou, la treceri peste ordin, la numere tot mai mari, cu mai multe cifre… Pentru fiecare calcul efectuat fără greşeală, au primit trei morcovi. Precizare: nu se poate trece de un calcul până nu este efectuat corect; cifrele greşite apar cu roşu, cele corecte cu verde. Pentru a testa situl, am stat eu la tastatură, ei doar îmi dictau rezultatele. Dar dacă îi lăsaţi pe ei să şi scrie cifrele, atunci devine şi o problemă de tastare corectă şi rapidă – un nou exerciţiu pentru copii. Când au ajuns la 250 de morcovi adunaţi, au primit pe adresa mea de email, pe care mi s-a cerut între timp să o indic, un Certificat ce poate fi listat! Totodată, de la un anumit nivel au fost invitaţi, bineînţeles cu acordul părinţilor, să treacă la un plan superior, care însă costă deja.

imagine imagine imagine

Da, în planul Basic, copiii rămân doar la adunări, cu 2 grade de dificultate. Rămâne totuşi o provocare incitantă şi pentru cei mai mari, atunci când ajung la mai multe numere scrise unul sub altul, cu trecere peste ordin. Şi mai este incitantă competiţia în care pot intra cu alţi copii care se află în acelaşi timp în reţea. Pot invita ei alţi copii, cu punctaje mai mari sau mai mici ca ale lor, să joace la nivelul la care sunt ei; sau pot primi ei invitaţii de la alţi copii, de a juca la nivelul la care sunt aceştia. Din păcate timpul alocat pentru competiţie mi s-a părut cam scurt, dar s-au prins copiii în febra întrecerii! Poate la planurile mai avansate este altfel şi la competiţii. Dacă eraţi cumva în căutare de un nou mod interesant de a-l face pe copil să lucreze la matematică, să îşi exerseze rapiditatea calculelor, poate fi o opţiune bună şi un plan plătit – 3,95 dolari pe lună, sau 19,95 dolari pe 6 luni, sau 29,95 dolari pe an. Dacă nu, oricum le urez copiilor succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *