O noapte la Muzeul… Grigore Antipa


Anul trecut, în vară, aveam drum prin Bucureşti, şi tare mi-am dorit să îi ducem pe copiii noştri la Muzeul Grigore Antipa. Nu o fi semănând el cu cel din "O noapte la muzeu", dar eu l-am văzut de 2 ori până acum şi mi-a plăcut. Ghinion însă: căutând pe internet programul de funcţionare a muzeului, am aflat că este închis pe o perioadă de aproximativ un an, pentru reorganizare şi modernizare. Zilele acestea mi-am amintit că fusese închis de pe la începutul anului trecut, şi am fost curioasă dacă nu cumva s-a deschis între timp – nu că am avea acuma drum prin Bucureşti… Nu, nu s-a deschis încă, "anul" se prelungeşte se pare până în septembrie. "Săpând" şi acum pe internet să văd când se redeschide, am citit lucruri extrem de promiţătoare despre cum va arăta modernul Muzeu Antipa.

imagine imagine

Exponatele vor fi prezentate "într-o nouă manieră, scenografică, ce va transmite publicului informaţii vizuale şi sonore complexe despre biodiversitatea speciilor şi a habitatelor din România şi de pe Glob". Vor fi prevăzute, în premieră pentru Muzeu, "spaţii pentru interactivitate, săli multimedia şi compartimente amenajate ca laboratoare, în care vizitatorii vor putea face sau asista la experimente ştiinţifice, demonstraţii şi lucrări de laborator. Sunt proiectate locuri de relaxare, săli destinate activităţilor şi programelor de educaţie şi divertisment pentru public ca şi locuri de joacă şi spaţii special amenajate pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi auz". Mai mult, vom putea atinge unele exponate, şi ne vom putea plimba prin unele diorame deschise. Informaţiile acestea le-am luat de pe prima pagină a sitului Antipa.ro (am găsit şi Muzeul-Antipa.ro, dar acela nu a mai fost actualizat se pare din 2006). Dacă doriţi, însă, puteţi citi aici un material mai recent (18 ianuarie) în care Dumitru Murariu, directorul muzeului, prezintă mai multe lucruri interesante despre cum va arăta acesta.

imagine imagine imagine

Eu nu am scris însă doar ca să vă informez când se redeschide şi să vă incit să îl vizitaţi atunci. Până în septembrie – nu cred că după redeschidere se va mai putea – vizitaţi-l on line, dând click pe opţiunea TUR VIRTUAL din meniul lateral. Cu o simplă înregistrare puteţi porni "la pas" prin muzeu. Eu am pornit ieri după-amiază cu copiii în tur, începând din holul central. Puteţi începe de unde doriţi, dar în final, din click în click pe cercurile galbene, orientându-vă în labirintul muzeului, puteţi ajunge peste tot – după vreo trei etape de vizitare, noi suntem deja la parter, am trecut de reptile. În fiecare încăpere vă puteţi roti stânga-dreapta şi sus-jos cu mouse-ul sau cu săgeţile, sau, dacă nu atingeţi tastatura, imaginea începe automat să se rotească – numai în plan orizontal. La câte "uau"-uri am auzit de la copii, vă asigur că merită şi o astfel de vizită. Şi dacă, venind vacanţa, o faceţi seara târziu, puteţi spune că aţi petrecut… o noapte la muzeu. "Călătorie" plăcută!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (7 evaluări, media: 4,71 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. larisa spune:

    Cand incepe muzeul Grigore Antipa?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *