Aritmogrif creat în MS Word


Zilele trecute a trebuit – a câta oară? – să creez rapid un aritmogrif pentru o petrecere cu copiii. Numele sărbătoritului a fost pe verticală, iar pe orizontală diverse cuvinte legate de şcoală. Evident, micilor şcolari le-a plăcut să rezolve acest “rebus”. M-am gândit că poate ar fi util şi pentru alţii să vadă cât de uşor şi de rapid se poate crea. M-am “filmat” deci într-un screencast şi m-am încadrat (la limită!) în cele 5 minute puse la dispoziţie. Evident, nu am gândit cuvintele (sunt cam aiurea) şi nici atât definiţiile. Dar e vorba de o demonstraţie! Dacă aţi prins ideea din screencast atunci puteţi crea aritmogrife mai bune.

Dar să vedem paşii:

  • lansăm MS Word şi inserăm în documentul gol un tabel… e bine să fie mai larg că nu ştim ce cuvinte lungi găsim… să zicem un 20×15 ar putea să fie cel mai adesea util, dar variaţi după nevoie
  • în noul tabel scriem cât mai central cuvântul pe verticală… urmează etapa creatoare în care alegeţi, tematic de preferinţă, cuvintele pe orizontală
  • la final “tăiem” excesul de tabel (am lăsat o coloană în faţă pentru cifrele cuvintelor orizontale)
  • scoatem „grilajul” pentru a pune liniile apoi doar la cuvintele noastre
  • în fine, coloana verticală o evidenţiem suplimentar
  • mai rămâne să scriem sub aritmogrif definiţiile, iar deasupra titlul
  • şi la tipar!

Urmăriţi screencastul dacă în explicaţiile text am fost prea expeditiv. Nu uitaţi să daţi click pe butonul din banda de jos, din stânga la textul „screenr”. Se vede mai bine aşa :) . Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (5 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. Radu spune:

    Eu știam că aritmogriful era bazat pe înlocuirea literelor cu cifre…

  2. radu.capan spune:

    Aşa e în sens strict (de dicţionar). Care ar fi numele pentru genul de „rebus” prezentat de mine mai sus? Oricum, pentru majoritatea lumii e cunoscut tot sub numele de aritmogrif. M-am uitat special în câteva reviste înainte să public articolul, şi astfel de „probleme” erau notate ca aritmogrife.

  3. VaDra spune:

    Are dreptate Radu!!! ARITMOGRIF este un joc de cuvinte incrucisate in care literele sunt INLOCUITE cu cifre. Orice altceva este un altfel de joc, in cazul tau un fel de rebus fara careu si fara puncte negre. Nu fi suparat, dar asta este adevarul!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *