Mini-studio fotografic la noi acasă


Ce-aţi spune să aveţi acasă un mic studio fotografic, în care să vă puteţi prelucra artistic fotografiile, fie pentru un album special, fie poate pentru o felicitare personalizată de trimis cuiva? Programul pe care vi-l prezint, Photo Effects Studio (program comercial! poate fi rulat gratuit de 30 de ori), combinând mai multe instrumente, vă poate ajuta în acest sens. Avem mai întâi un instrument de bază – numit Photo Editor -, în care ne jucăm cu elemente precum luminozitatea, contrastul, culorile, putem roti sau decupa din imagine… Avem apoi un puternic instrument cu efecte şi filtre (Effects and Filters), de aplicat pe toată imaginea, sau după, cum dorim, dar pe centru, pe margini, sus sau jos…

 imagine

Sunt aici predefinite efecte de culoare dintr-o largă varietate, ce reglează saturaţia sau aplică gradiente, de exemplu. Ca efecte de iluminare putem adăuga spoturi de lumină sau pete de diferite culori, "străluciri nocturne", la multe dintre ele existând setări pentru a putea regla după cum dorim anumiţi factori – în general intensitatea luminii sau "adâncimea" întunericului. Între interesantele efecte artistice, pe care vă invit să le încercaţi, este de exemplu unul care face imaginea să arate ca o ilustraţie dintr-o carte. Iar efectele de natură imită ploaia, ninsoarea, stelele, fulgerele…

imagine  imagine

Mă opresc din descrierea multitudinii de efecte şi filtre ca să mai am timp să trec şi la altceva. Ca de exemplu fotomontajele pe care le putem realiza – cu Photomontage, evident. Astfel, la tab-ul Blend, putem combina imaginea cu un fundal – sunt 15 oferite de program – cu diferite efecte de trecere de la imagine la fundal. Sau, la Collage, putem încadra imaginea în diferite contexte: afiş stradal, monitor, şevalet… Aici imaginea va fi decupată, aşa că noi va trebui să o scalăm şi să o mutăm astfel încât pe suportul respectiv să fie prins detaliul cel mai important pentru noi.

În fine, ajungem şi la partea Decoration, ce ne permite să decorăm imaginea cu rame (Frames) sau borduri (Borders) colorate ori cu texturi; să includem elemente de clip-art sau texte (Caption) pe imagine; să aplicăm cadre (Masks) de diverse forme, cel mai adesea cu marginile pierdute. Pe o imagine pot fi aplicate mai multe efecte – cu dublu-click pe ele sau cu OK -, şi când trecem de la o categorie la alta, dacă nu am dat Cancel, rămâne efectul anterior pe care poate doar l-am testat şi nu ne-a plăcut. Putem oricând, din meniul de sus Edit – Restore Source să revenim la imaginea iniţială, dar aşa pierdem chiar toate efectele aplicate până atunci.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *