Graficele Google au acum două API-uri


Announcing Google Chart Tools, publicat ieri, ne dă de veste despre o restructurare, actualizare şi îmbunătăţire a instrumentelor puse la dispoziţie webmasterilor pentru a genera diverse grafice. De fapt s-a procedat la o rearanjare a API-urilor pentru a face lucrurile mai clare. Avem acum Image Charts şi Interactive Charts: evident în primul caz vorbim de nişte imagini statice, pe când în al doilea există anumite elemente de interactivitate. Primul este bun pentru grafice gen bars, pies dar şi pentru… formule matematice. Rezultatul e o imagine care se generează pe serverul Google şi o poţi încărca (şi referi HTML) în pagina ta.

http://chart.apis.google.com/chart?cht=tx&chl=x=\frac{b\pm\sqrt{b^2-4ac}}{2a\pi}-\sqrt{3a}&chs=100

Mai sus vedeţi un exemplu de formulă matematică pe care am descris-o în link iar Google o transformă în imagine. Ce “limbaj” se foloseşte pentru descrierea formulelor matematice? TeX (cu ceva săpături pe net găsiţi detalii). Mi s-a părut mai interesant (şi neaşteptat) să găseşti formule la grafice şi unii (cei din mediul şcolar) sunt sigur că vor aprecia facilitatea. Nu am să mă opresc la graficele tradiţionale (vedeţi articole anterioare) şi trec direct la Interactive Charts. Despre ele am vorbit când se numeau Visualization. Vă amintiţi de Vizualizarea tip tabel cu Google sau Geomap? Ce e nou găsiţi aici. Un exemplu de introdus în acest articol e mai dificil, pentru că cer cod mai lung. Dacă la graficele imagini e de regulă un link (şi acela de multe ori foarte criptic… dar există documentaţie), la grafice interactive e nevoie de multe linii de cod, iar uneori de o cheie API (pentru că unele grafice merg doar dacă pentru situl unde le vei afişa ai generat o astfel de cheie).

Pentru cei care doresc să afle mai multe nu pot decât să recomand să urmeze linkurile 2 şi 3 din acest articol, precum şi să meargă la locul de joacă unde Google pune la dispoziţie diverse coduri cu valoare de exemplificare, şi unde poţi modifica aceste coduri după cum doreşti, ba şi să le salvezi. Poţi testa acolo facilităţile, jongla cu parametrii, vedea efectul. Sau pur şi simplu să admiraţi ce se poate face cu aceste două API-uri.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *