Glary Utilities 2.20 (II)


Am început acum două zile, aici, să vorbesc despre Glary Utilities, mai exact versiunea 2.20. Vă amintesc că de aici puteţi descărca şi o versiune portabilă, deci nu aveţi ce pierde. Rămân cu gândul la începători, pentru care voi explica pe scurt fiecare dintre acţiunile oferite de acest program gratuit (are şi o versiune comercială, dar bună e – pentru majoritatea – şi cea gratuită). În articolul anterior am văzut taburile programului, iar din tabul Module am văzut prima secţiune, Curăţare. Vă propun să trecem la a doua, Optimizare. Aici găsim, evident, câteva acţiuni ce ţintesc să facă computerul să meargă mai rapid.

imagine

  • Managerul de Pornire
    De ce? De regulă când cumpărăm un calculator nou – cu sistem de operare – el vine din start cu o listă mai lungă de aplicaţii ce pornesc deodată cu SO-ul. Ele de exemplu ne permit să folosim pe deplin touchpad-ul, sonorul, să ne fie protejat calculatorul împotriva viruşilor, altele. În unele cazuri e excelent (nu am vrea să pornim manual antivirusul, nu? sau alte programe vitale), dar totuşi vin adesea şi multe aplicaţii inutile, care doar prelungesc timpul de start. Apoi sunt programele pe care le instalăm noi şi care se “bagă” la pornire. Din nou, uneori poate fi util, dar alteori se poate ca noi să nu mai folosim respectivele programe, iar ele tot să mai aibă “bucăţi” ce se lansează (ex: un optimizator de lansare pentru OpenOffice). Şi uite aşa, Glary Utilities permite să facem lumină… dacă ştim ce facem! Practic de la Managerul de Pornire vom putea vedea clar ce programe sunt pornite imediat după ce se iniţializează sistemul de operare (sau mai popular “după ce se intră în Windows”). Putem debifa ce nu ne interesează (dar fiţi atenţi!, nu debifaţi dacă nu sunteţi sigur de ceva anume). Un click dreapta pe un element vă va oferi şi o opţiune Caută cu Google… ceea ce vă poate fi de mare ajutor (alţii poate au scris deja, recomandând dezactivarea sau nu). Însuşi Glary Utilities face prezumţii şi le indică cu acea bandă cu verde (e de bine), uneori înroşită (cu cât mai mult, cu atât mai inutilă e respectiva intrare la start-up). Dar pe lângă debifare (echivalent cu “gata, nu te mai lansa”) aveţi şi posibilitatea de a întârzia lansarea respectivei aplicaţii. Aceasta vă permite un start mai rapid, distribuind în timp lansarea aplicaţiilor din start-up. Dacă aţi greşit ceva, puteţi “dezîntârzia” sau rebifa, după caz.

imagine

  • Optimizatorul Memoriei RAM
    De ce? Memoria RAM este o memorie rapidă, foarte rapidă. În loc să scrie pe HDD, când un program are nevoie să îşi salveze ceva informaţii, apelează la RAM şi atunci lucrurile merg mai rapid. Cu cât aveţi mai mult RAM cu atât se apelează mai puţin la HDD, deci viteză e mai bună. Dar dacă aveţi puţină memorie RAM, programele se vor bate pentru ea. Unele vor lăsa ocupată o parte din memoria RAM chiar şi când nu au nevoie. Vai… vai… Noroc cu Glary Utilities care poate să se ocupe şi de monitorizarea folosirii memoriei RAM, curăţind ce se poate curăţi, periodic. Nu vă temeţi: un astfel de proces nu are loc cu pierdere de date. Dar înainte să vă încurajez prea mult aş vrea să spun că există şi glasuri care spun că toate programele ce se laudă că fac optimizarea de RAM se laudă în vânt, pentru că de fapt nu există un impact notabil asupra sistemului. Experienţa mea trecută ar tinde să confirme această poziţie… dar au fost şi scurte perioade când aveam RAM puţin şi programe de acest gen m-au ajutat totuşi… sau mi s-a părut? Deci… încercaţi şi trageţi concluziile pentru Dvs. (Atenţie: practic se va lansa un alt program, prezent în systray.)

imagine

  • Managerul Meniurilor Contextuale
    De ce? Păi mai întâi ce sunt meniurile contextuale: sunt cele ce apar la click dreapta pe desktop, pe un folder sau pe un fişier, într-un program. Daţi acum click-dreapta şi veţi vedea un meniu – acela este un meniu contextual (ţine de contextul… mouse-ului, adică de poziţia lui). De ce ne-ar trebui un manager aici? Simplu: tot problema multelor programe pe care le-am testat în ultimele luni. Se poate ca unele să fi lăsat intrări în meniul contextual de care nu mai putem scăpa. Am dezinstalat programul, dar opţiunile mai apar încă în meniul contextual (ce nervi!). Ei bine, Glary Utilities grupează aceste elemente după… context (orice fişier, doar dosare, partiţii, desktop…): puteţi debifa ce nu vă (mai) interesează şi acea opţiune nu va mai apare la click-dreapta!
    Observaţi tabul Nou? Se referă la ceea ce apare în submeniul New/Nou atunci când în MS Explorer dăm click pe o zonă albă pentru a “începe” un nou folder… fişier text… fişier MS Office, ş.a. În timp lista aceasta se poate tot lungi şi lungi. Şi atunci se încarcă tot mai greu. Din tabul Nou puteţi elimina ce nu vă interesează. Dacă nu aţi folosit niciodată această facilitate în MS Explorer, atunci cele tocmai descrise vă lasă rece… Şi în fine, vedeţi şi tabul Trimite La. Aceeaşi poveste, doar că acum pentru intrarea Send To/Trimite La când dăm click pe un fişier de exemplu. Prea lungă lista? O puteţi scurta.

imagine

  • Defragmentatorul Registrului
    De ce? Se explică mai jos, în captură – citiţi doar. Eu am să vă spun că – din nou – după unii e doar un mit. Nu vă aşteptaţi să zbârnăie calculatorul după o astfel de defragmentare. Poate va merge puţin mai bine… poate nu. Dar nu puteţi şti decât încercând 😉 . Din nou, de pierdut (dacă închideţi toate programele anterior lansării procesului) nu aveţi ce pierde.

imagine

Mai departe în următorul material.

Partea 1 * Partea a 2-a * Partea a 3-a * Partea a 4-a


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. Ghiurco spune:

    Urmaresc cu interes materialele prezentate pe acest site si sunt placut surprins de reusita realizatorilor de a ghici intotdeauna interesul cititorilor.
    Foloseam CCleaner, pe care l-am cunoscut tot din recomandarile voastre, dar Glary Utilities pare mai complex.

  2. radu.capan spune:

    Multumim de aprecieri. Sa stiti ca eu nu renunt la CCleaner (poate conservatorism… tin la el de ani de zile). Dar Glary Utilities e intr-adevar mai complex, cum spuneti, nu strica sa il ai pe calculator, si imi da prilejul sa explic incepatorilor mai multe lucruri (registrii, meniuri, start-up). Are un bun renume dar acum mai ales, prin aceste materiale, e… „didactic”.

  3. victor spune:

    Salutare. Am si eu o intrebare: Glary sau TuneUp sau System Mechanic?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *