Glary Utilities 2.20 (IV)


Am ajuns şi la ultimul articol despre Glary Utilities. Obiectivul a fost – vă reamintesc – să prezentăm unul dintre multele programe ce includ sub o singură “capotă” tot felul de instrumente. Este Glary Utilities mai bun decât altele echivalente? Nu mă pot pronunţa, pentru că ar trebui un studiu foarte amănunţit. M-am oprit la Glary Utilities pentru că 1) are interfaţă în limba română (aşa cum e… va fi de ajutor totuşi începătorilor care nu stau bine cu engleza); 2) are o interfaţă simplă şi clară; 3) are un bun renume pe “piaţa” utilitarelor de acest gen. În plus e gratuit… adică versiunea gratuită – prezentată – e foarte bună atâta cât e.

 imagine

Am ajuns deci la secţiunea Fişiere şi Dosare, care ne propune patru acţiuni.

  • Analizatorul Hardiscurilor
    De ce? Eu chiar astăzi am ajuns să mă întreb îngrijorat: ce se întâmplă cu spaţiul meu pe C de a ajuns la doar 500MB liberi? După cum bine ştiţi, Windows-ul are nevoie de câţiva Giga liberi pe C pentru a merge bine. Unde mi s-a dus spaţiul liber? Astfel de întrebări apar în timp, după ce se strâng pe ici pe colo tot felul de fişiere… de care mai şi uităm. Analizatorul Hardiscurilor analizează fişierele şi directoarele şi ne oferă o imagine, ca mai jos, a locului unde s-a dus spaţiul nostru liber. Aşa putem descoperi fişiere de sute de mega de care am uitat… sau nici nu ştiam. De exemplu eu – vedeţi captura de mai jos – mi-am amintit de nişte kituri de sute de mega, dar am găsit şi un fişier temporar, de la o prelucrare video, tot de sute de mega. Câteva astfel de fişiere găsite şi rezolvate (şterse sau mutate unde trebuie) şi iată Giga recâştigaţi!
    Din păcate constaţi şi cum Windows, cu cât trece timpul, cu atât consumă mai mult spaţiu. Windows Vista ocupă la mine 17.5GB, din care doar directorul Winsxs 8,4GB – aici fiind informaţii de la diversele actualizări, plus backup-uri. Din păcate nu e genul de folder pe care să îl ştergi dintr-o bucată fără să ai probleme. Am găsit însă alte directoare pe care le pot şterge fără probleme (conţinutul lor). Cum scriu cu Windows Live Writer pe bloguri, am găsit un folder unde sunt păstrate toate aceste publicări şi are… 1GB :) . Ştiam eu că scriu mult…

imagine

  • Găsitorul de Fişiere Duplicate
    De ce? Dacă sunteţi mai colecţionari de muzică atunci se poate întâmpla foarte uşor să ajungeţi să aveţi aceeaşi piesă în n selecţii. Şi nu se poate întâmpla doar cu mp3-uri ci şi cu imagini, filmuleţe, documente şi altele. Putem cădea astfel tot în cazul de mai sus: fişiere care să ocupe inutil spaţiu. După cum vedeţi mai jos, Găsitorului îi puteţi indica ce tipuri de fişiere să analizeze şi ce criterii de “e duplicat sau nu” să folosească. La final oricum Dvs veţi decide ce se şterge şi ce rămâne. S-ar putea să câştigaţi mult spaţiu… depinde desigur de situaţia de pe harddiskul Dvs.

imagine

  • Găsitorul de Dosare Goale
    De ce? Probabil întrebarea ar fi “dacă tot sunt goale cu ce ne deranjează?” Unul, două probabil nu ne-ar deranja. Sute, mii, rămase prin cine ştie ce procese misterioase (a se citi aplicaţii de proastă calitate) poate încărca inutil tabela de intrări fişiere/foldere a unităţii. Oricum, aşa cum avertizam şi la ştergerea fişierelor goale… atenţie mare! Un program se poate baza pe un anumit director gol. De exemplu îşi scrie acolo informaţii temporare şi apoi le şterge. Desigur, un program bun va verifica existenţa directorului şi îl va crea dacă nu există… dar oricum, unele ar putea să nu mai meargă după o astfel de curăţire. Apelaţi doar dacă ştiţi ce faceţi.
  • Scindatorul/Unificatorul de Fişiere
    De ce? Uneori avem nevoie să împărţim fişiere mai mari în bucăţi. De exemplu vrem să trimitem prin email un fişier de 50MB, dar ataşamentele la email pot fi maxim, cumulat, de 20MB. De aici putem face “spargerea” (sau scindarea) fişierului în bucăţi. Evident, ulterior trebuie folosit tot acest program pentru unirea (unificarea) lor. Puteţi folosi una dintre dimensiunile predefinite sau să scrieţi Dvs ce valoare doriţi (ex: împărţit în bucăţi de 4 MB).

imagine

Şi ajungem astfel la ultima secţiune, Unelte de Sistem. Dacă la toate celelalte erau disponibile câte patru acţiuni, aici sunt doar trei. Avem mai întâi Managerul de Procese, un fel de Task Manager cum oferă nativ Windows-ul. Puteţi vedea ce procese rulează în momentul curent (destul de irelevant pentru cei foarte a-tehnici), afla detalii despre ele, sau să le blocaţi/opriţi. Cu Asistentul Internet Explorer puteţi umbla la diverse setări ce ţin de IE (nu vă recomand să folosiţi IE – mai bine Firefox sau Chrome). În fine, mai avem Unelte Standard din Windows, un fel de centralizator cu trimiteri spre instrumente utile din Windows: Verificator Hardisc, Defragmentator, Restaurator Sistem, Verificator Fişiere Sistem, Salvgardator. Toate acestea, tocmai enumerate, sunt instrumente native Windows, nu Glary Utilities.

imagine

Am încheiat aici prezentarea.

Partea 1 * Partea a 2-a * Partea a 3-a * Partea a 4-a


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (10 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. moisegigel spune:

    E un program foarte bun pentru intretinere calculatorului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *