Incredible StartPage pentru Chrome


Eu unul nu prea dau clickuri în pagina de start din Chrome (nici din celelalte navigatoare). Am scurtăturile mele (de exemplu din bara de semne de carte), aşa că nu prea dau mulţi bani pe cum arată această pagină. În cele din urmă cea implicită de la Chrome mi se pare reuşită, bine gândită. La sfârşitul anului trecut am văzut extensia Speed Dial care permitea schimbarea ei cu ceva a la Opera. Iată astăzi o extensie, tot pentru Chrome, care face pagina de start să arate foarte bine, colorată, vioaie… rămânând şi utilă. Cu un click şi fără repornirea navigatorului vă puteţi instala Incredible StartPage. Un Ctrl-T şi veţi vedea extensia în acţiune.

imagine

Sunt câteva "regiuni" ale noii pagini de start. O luăm ca arabii, de la dreapta la stânga. Observaţi desigur mai întâi fotografia folosită ca fundal pentru afişarea semnelor de carte din bara de semne de carte (important: folderele sunt ignorate). Imaginea e luată de pe Flickr şi de fapt puteţi să o schimbaţi periodic. Vedeţi deasupra imaginii că scrie Options? Cu un click acolo se vor deschide opţiunile: în dreapta de tot culorile pentru pagină, iar în stânga săgeţile permit defilarea între imaginile împărţite pe patru categorii: nori, apusuri, natură şi stele.

imagine

În stânga, pe fundal galben, e o notiţă: vestea bună e că notiţa e editabilă. Da, puteţi să scrieţi acolo de exemplu un gând al zilei (şi îl schimbaţi când găsiţi altul mai bun). Sau poate un banc bun, care vă amuză şi vă tot reamuză citindu-l. Un click pe Post to GMail şi trimiţi textul respectiv via GMail cui vrei tu (ţie?). Sub notiţa galbenă sunt două coloane: cea din stânga pentru taburi recent închise, iar cea din dreapta pentru setul generic de semne de carte: e navigabil! Adică folderele se vor deschide şi veţi putea de acolo naviga printre toate semnele de carte. Parcă o facilitate de căutare nu ar fi prins rău.

Concluzia: Incredible StartPage e genul de extensie care ia ochii, dar fără să sacrifice funcţionalitatea. Veţi decide Dvs dacă vă interesează sau nu. Autorii îşi prezintă aici extensia. Pagina oficială a extensiei este aici, de unde puteţi regăsi şi celelalte extensii ale aceloraşi autori.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *