Dacă nu mai ştii câte „rearm”-uri se mai pot


Astăzi am dat “rearm” la Windows 7 pe care îl am, prelungind perioada de utilizare gratuită cu încă 30 de zile. O mai pot face de două ori, deci în total 120 de zile. Am scris despre aceasta în Descărcaţi şi instalaţi Windows 7, iar după patru luni v-am confirmat că Da, Windows 7 merge 120 de zile (şi mai mult). Repet că – în testele mele, dar şi din cele citite pe n bloguri – prelungirea peste 120 de zile e un mit, nefuncţional. Modificarea din regiştrii sugerată pe ici pe colo pur şi simplu nu funcţionează. Dar în schimb cele 120 de zile merg, precum şi – cu reinstalare – repornirea pe acelaşi drum de 120 de zile… şi tot aşa. Doar că într-o astfel de buluceală de “rearm”-uri poţi evident să uiţi câte mai ai.

imagine

Pentru ca “expirarea” Windows-ului (amintesc că trucul merge pentru Windows Vista şi Windows 7) să nu vă ia prin surprindere, dacă nu aţi notat în calendar când aţi făcut “rearm”-urile puteţi apela la o comandă: în meniul Start scrieţi slmgr.vbs -dlv şi apoi apăsaţi Enter. Se va deschide o fereastră ca cea de mai sus unde puteţi vedea Remaining Windows rearm count. În cazul meu mai sunt două: la sfârşit de mai şi iunie, iar în iulie trebuie să fac o reinstalare. La un moment dat găsisem o altă modalitate de a afla numărul de “rearm”-uri disponibile dar nu mai dau de ea. Merge şi aceasta aşa că am notat-o aici, pentru mine, când mai uit, şi pentru oricine mai are nevoie :) . Trăiască lunga Initial grace period…


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 4,50 din 5)
Loading...Loading...

3 comentarii

  1. Vlad spune:

    1. De ce nu iti iei un Windows crak-uit sau de ce nu iti cumperi unul original?

  2. radu.capan spune:

    Nu ştiu dacă există şi un doi, dar la punctul unu pot răspunde:

    a) nu mai folosesc de ani de zile, muuulţi, Windows spart; cu fiecare laptop luat am avut mereu Windows cu licenţă;

    b) am Windows Vista cu licenţă pe laptopul actual, dar m-am gândit să îi dau o şansă noului Windows 7 pe termen mai lung… dacă chiar o să îmi placă probabil o să îmi cumpăr o licenţă… mai sigur, următorul laptop va fi cu Windows 7


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *