PowerPoint: panoul pentru selectare şi vizibilitate


Ştiu, majoritatea prezentărilor PowerPoint sunt liste text şi niscaiva imagini. Uneori însă avem nevoie şi de prezentări mai complexe, iar un caz în care lucrurile se complică este când ele se află pe aceeaşi suprafaţă. Poţi să ajungi să ai 5 sau chiar 10 obiecte (fie ele text sau imagine) în acelaşi slide, în aceeaşi zonă a lui, ce apar evident în timpi diferiţi: suprapunerea face dificilă interacţionarea cu aceste obiecte în etapa de editare. Ne salvează panoul Selection and Visibility, care se găseşte chiar din fila Home, la Select, apoi Selection Pane… (vedeţi în captură mai jos). Cam ca la Photoshop, obiectele apar ca “straturi”, ce pot fi ascunse cu un click pe acel ochi.

imagine

Modificând vizibilitatea putem să ne concentrăm asupra obiectului dorit (le ascundem pe toate celelalte). Este însă important în acelaşi timp să avem şi nume sugestive pentru obiecte. Când ajungi să ai n obiecte, şi suprapuse, devine esenţial să aibă nume care să te ajute să înţelegi care cine e. Pentru a explica mai bine am conceput un exemplu, banal tocmai pentru a putea fi uşor înţeles. Practic am două texte, ambele în centrul slide-ului, ce vin din dreapta şi ies prin stânga, unul după altul. Să zicem că avem nu două texte ci douăzeci şi că la un moment dat dorim să îl edităm pe al… doisprezecelea. Fără panoul Selection and Visibility e practic imposibil. Acum screencastul (nu uitaţi să comutaţi pe full screen). Am folosit PowerPoint 2010, dar lucrurile sunt destul de similare (nu identice) în PowerPoint 2007.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *