Luxor Adventures: călătorii prin timp pentru a salva istoria


În Luxor Adventures, personajele principale, John Swift şi Jane Graham – în sfârşit nu mai este doar o fată sau doar un băiat, ca să fie pe gustul tuturor! – călătoresc prin timp pentru a împiedica alterarea istoriei aşa cum o cunoaştem noi, confruntându-se bineînţeles cu un personaj negativ, însetat de putere. Nu ştiu dacă în general vă pasionează poveştile din spatele jocurilor, sau preferaţi să treceţi direct la "acţiune", care în acest caz combină hidden objects cu match 3, puzzle-uri, găsirea diferenţelor, joc cu şiruri de bile tip Zuma… E genul de hidden objects în care scenele sunt încărcate, dezordonate – pretextul e că uneori sunt şantiere arheologice, alteori e vorba de obiecte din alte perioade din timp care au ajuns în mod greşit acolo… Însă nu orice obiect ce nu ar avea ce căuta în scenă este pe lista noastră cu ceea ce trebuie să găsim.

imagine imagine

În această listă majoritatea obiectelor apar cu denumirea lor, dar există şi unele indicate printr-o expresie gen "Weights ingredients" pentru cântar de bucătărie, şi mai avem şi de "reparat" câte ceva – adică de găsit receptorul la un telefon, claviatura la un acordeon… Există o limită de timp la fiecare nivel, dar nu ne strânge cu uşa, şi mai avem şi hint-uri reîncărcabile, la care tentaţia e destul de mare să apelăm atunci când nu înţelegem câte-o denumire – e mai uşor decât să căutăm în dicţionar ce înseamnă :). Dar, pentru cei interesaţi de scor, există, pe lângă punctajul pentru fiecare obiect găsit, şi un bonus dacă nu folosim nici un hint. În fiecare scenă putem găsi câte două cruci Ankh – cu cât adunăm mai multe, cu atât putem debloca noi moduri de joc: Match-3 Game pentru 30 de cruci, Luxor Classic pentru 60 de cruci, Endless Seek-and-Find pentru 90 de cruci. De asemenea, în lista la fiecare nivel sunt incluse şi două sfere – găsirea lor ne deschide calea spre alte mini-jocuri. Alternanţa dintre hidden objects şi acestea contribuie la a face acţiunea antrenantă şi captivantă. Succes!

imagine imagine imagine

PS: Dacă vă blocaţi apelaţi la walkthrough-ul de aici. Şi mai jos “trailer”-ul.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *