BeachBlox: cuburi


BeachBlox este un joc ce pare atât de simplu la început: trebuie să eliminăm nişte cuburi de pe o tablă realizând grupe de minim trei. Nu trebuie să fie în linie, putând fi şi în L. Practic tot timpul aveţi în dreapta trecute obiectivele (n cuburi de culoare galbenă, ş.a.m.d.), iar pentru a forma grupurile veţi avea tot timpul alte cuburi de plasat, din margine. Apăsaţi spaţiu pentru a le “lăsa2, după ce aţi ales poziţia. Recunosc că mi-a luat ceva până am fost atent la faptul că şi tabla în sine se poate roti (PageUp, PageDown), foarte util în anumite situaţii. Puţin cam stresant e introducerea unei limite de timp per nivel… dar din fericire poţi relua un nivel de ori câte ori doreşti.

imagine imagine

În total sunt 6 insule de explorat în 106 niveluri. Cuburile pot fi şi împinse (dacă vine unul din spate şi îl loveşte înaintează o poziţie şi doar una). Cu săgeţile stânga dreapta poziţionaţi cuburile noi, iar cu săgeată sus jos schimbaţi ordinea noi-venitelor (căci sunt tot câte două). Lucrurile se complică prin prezenţa unor cuburi fixe (cele gri), în ajutor fiind cuburile speciale: cel de foc topeşte orice bloc normal în calea lui, dar se topeşte el însuşi când de de blocul de metal (cel fix); ridicătorul evident ridică un cub (sau câte sunt deja construite în înălţime); apoi e cubul cameleonic, care schimbă culoarea blocurilor adiacente. Să fie clar: după un număr de niveluri jocul nu va mai părea aşa de distractiv ca la început :) . Nu o spun ca ceva negativ, ci pentru a sublinia că cere serios materie cenuşie.

imagine imagine imagine

Pe YouTube sunt zeci de clipuri ce arată rezolvarea unor niveluri – important de ştiut dacă vă blocaţi. Iată şi "clipul oficial".


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *