Komodo Edit şi add-on-urile “arbore”


Mda, nu mi-a venit în minte un alt titlu care să rezume ce doresc să prezint. Am vorbit joi despre Komodo Edit şi add-on-ul HTML Toolkit şi acum mă opresc la alte două add-on-uri: nu sunt Drive Tree şi Source Tree, ca în captură, ci Drive Tree şi Remote Drive Tree. Ambele fac acelaşi lucru: ne permit să frunzărim (browse) o structură de directoare: primul local (deci harddiskul propriu), iar al doilea remote/îndepărtat (adică un server FTP). Sunt evident foarte utile, permiţând rapid accesul la fişierele dorite. Să dai mereu Open şi să navighezi de acolo printre directoare poate fi mai lent decât să ai într-un panou lateral structura, arborele, ca în MS Explorer.

Cele două pluginuri folosesc panoul (sidebar-ul) din stânga, implicit pentru proiecte. Dacă daţi click pe săgetuţa în jos veţi vedea că au apărut opţiunile Files (pentru harddisk) şi Servers (pentru FTP). Despre Source vorbim altă dată. Legat de Drive Tree nu este – din păcate – prea mult de spus. “Din păcate” pentru că add-on-ul e vechi şi permite doar navigarea printre directoare, fără facilităţi după mine esenţiale precum foldere favorite (sau semne de carte). Destul de primitiv, dar util.

imagine

Ceva mai util e Remote Drive Tree. Cu acest add-on nu mai trebuie să folosim suplimentar un client FTP pentru a descărca un fişier, a-l edita şi republica. Facem totul direct cu Komodo Edit. Adică îl deschidem de pe server şi îl edităm direct pe server (în fapt drumul trece prin harddisk-ul Dvs, temporar, dar practic e ca şi cum ai lucra pe server). Vedeţi mai jos conectarea la un server FTP: se vede structura de directoare, fişierele din directorul selectat, iar cu un dublu click pe un fişier el poate fi editat rapid în Komodo Edit (mă refer desigur la fişiere text – gen html, css, javascript, php ş.a. – nu la imagini sau altele). În banda de jos observaţi că e indicat encoding-ul fişierului şi tipul identificat (mai jos e UTF-8 şi PHP).

imagine

Cât despre adăugarea unui cont FTP (puteţi avea oricâte) e simplă: la Preferences găsiţi secţiunea Servers. Fiţi doar atenţi la completarea datelor cerute.

imagine

Acest add-on, Remote Drive Tree, e mai bine întreţinut (în acest moment ultima actualizare e din martie 2010). Dacă e să îi reproşez ceva e că la salvarea fişierului (când practic se face upload la fişierul folosit temporar de pe harddiskul local) nu există un indicator de publicare. Dispare însă steluţa din dreptul numelui fişierului (din filă/tab), semn că a fost salvat. Da, mărunt reproş.

Acestea două sunt add-on-uri pe care eu le-aş fi inclus din start în Komodo Edit. Dar probabil nu chiar toţi le folosesc. Nevenind însă din pachet unii s-ar putea să nu fie conştient că ele există. Acum însă ştiţi :) . În următorul articol vedem şi ce face Source Tree. E un alt add-on foarte util. Dacă vă grăbiţi puteţi vedea singuri. Dacă nu, veţi citi în curând.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *