Google TV: web-ul şi televiziunea îşi dau mâna


Priviţi clipul de mai jos. Probabil este primul lucru pe care veţi dori să îl faceţi. Şi probabil e cel mai bun lucru de făcut pentru început. Iar acum trezirea la realitate: serviciul va deveni disponibil pentru americani din toamnă; internaţional cică în 2011, dar mă cam îndoiesc că România va intra printre primele “valuri”. Google TV – deja v-aţi prins – nu este un televizor în sine. Pentru moment se preconizează că viitoarele televizoare Sony vor avea inclus “modulul” Google TV. Pentru toţi ceilalţi va fi o cutiuţă externă, de ataşat televizorului existent. Şi nu, nu înlocuieşte serviciul de televiziune prin cablu: lucrează în paralel cu el. Google TV va combina experienţa web cu cea tv.

Nu e interesant? Este! Dar nu e ceva original – alte companii au bătătorit deja parţial drumul. Cu numeroasele sale webaplicaţii, Google şterge tot mai mult linia de demarcaţie dintre aplicaţii desktop (programe tradiţionale) şi webaplicaţii. O altă linie de demarcaţie devine mai palidă: dintre calculator şi televizor. Trebuie să recunosc că ideea îmi place la nebunie: posibilitatea să cauţi… pe televizor… ca pe calculator deschide noi perspective. Să poţi să vezi la televizor cu familia fotografiile din Picasa, sau cu prietenii cine ştie ce clipuri amuzante de pe YouTube (sau să joci jocuri online!). Dar va fi mai mult decât atât. Webul vine pe televizor, dar şi televiziunea va beneficia de pe web. Google TV se bazează pe o platformă derivată din Android (şi Chrome), aşa că în curând vom vedea… aplicaţii pentru televizor. Huh, mintea noastră nu poate compila încă astfel de informaţii (a mea cel puţin), dar e clar că din primăvara anului viitor (când API-ul va deveni public) vom vedea tot felul de ciudăţenii webotivi.

Cam atât pentru moment. Anunţul oficial îl găsiţi aici. Iată alte câteva articole recente de pe diverse bloguri mai cunoscute. Unele includ imagini de la demonstraţiile făcute de Google la Google I/O.

PS: Da, este nevoie de o telecomandă specială pentru Google TV :) . Un telefon Android va merge în acest rol.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. Eu mi-am conectat laptopul la TV si deja beneficiez de acele optini, evident un pic mai peste mana ca trebuie sa le drag&drop de pe un ecran pe altul, insa e chestie de 1-2 secunde… Ma uit la clipuri de pe YouTube pe tv, filme online, si chiar jocuri pe tv. Oricum ideea e binevenita si cu siguranta va prinde atentia asupra acestor facilitati.

  2. Suna chiar interesant… sa asteptam sa vedem cum va fi si in practica. :)

  3. Bogdan Seiche spune:

    Acest lucru nu e nou. Exista deja Roku Box, care e pe piata de cativa ani, anul acesta la Consumer Electronics Show in ianuarie a fost anuntat D-Link Boxee Box, care are ca sistem de operare cunoscuta aplicatie cross-platform pentru media center numita Boxee, mai este Apple TV, si multe altele, asa ca Google nu ales tocmnai bine „taramul” pe care sa se aventureze.

  4. gyges77 spune:

    Diferenta dintre Google TV si Roku Box este ca despre primul (tocmai) am aflat, in timp ce despre al doilea nici vorba. Totul se reduce la marketing.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *