De relaxare: joaca de-a Dumnezeu


Iniţial, când am văzut Doodle God (vedeţi traducerea pentru doodle) mi-am zis că e ceva ofensator pentru creştini (şi într-un fel e). Ei bine, numele nu e inspirat ales, jocul i-a puţin în derâdere lucruri sensibile pentru unii, dar în sine e drăguţ. Deci… discerne fiecare pentru el. Dacă vă interesează, jocul îl găsiţi aici sau aici şi am să vă explic pe scurt despre ce este vorba. Avem o poveste despre Dumnezeu care s-a folosit de patru elemente (apă, pământ, aer şi foc) pentru a crea lumea. Dar era totuşi cam… seacă (prea puţină variaţie). Şi atunci lui Dumnezeu i-a venit o idee: să combine elementele.

imagine

Ei, din acest moment Dvs sunteţi pe post de Creator, urmând să combinaţi cele patru elemente astfel încât să generaţi altele. De exemplu focul cu pământul dă… lava. Hopa, avem deja cinci elemente! Apa cu lava dă… stânca. Sunt şase elemente acum. Stânca cu apa dă… nisip. Şi uite aşa am ajuns la şapte elemente. Aţi prins ideea. Continuaţi combinările (uneori cu sens… uneori mai forţat, desigur) pentru a le genera pe toate cele 115 câte permite jocul. La un moment dat veţi crea energie, apoi viaţă, apoi târâtoare, păsări… şi nu lipseşte şi omul. E amuzant. Cere, după cum spuneam, ceva logică în combinarea elementelor, dar nu fiţi foarte aspri judecători. Focul cu nisip dă sticlă – merge; dar apa cu focul rezultând în… alcool… e… mă rog… Probabil nu au avut idei mai bune. (La urma urmelor alcoolul e o apă care… arde 😉 .)

imagine imagine

Există şi un sistem de hint-uri, reîncărcabile. E vorba de beculeţul aprins din banda de jos. Ce mai e de spus? Nimic decât succes…

PS: Apropo… dacă veţi combina omul cu alcoolul, ce va ieşi? Evident… aţi ghicit…


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Houstain spune:

    Îmi place jocul.Într-adevăr, unel combinaţii sunt cam nereuşit gândite, dar îmi place.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *