Imagini: raster şi vectorizate


În articolul anterior spuneam că o imagine este alcătuită din pixeli. Ei bine, aşa stă situaţia pentru imaginile tip raster, dar acestea nu sunt singurele. Mai există şi un alt fel de imagini: cele vectorizate. În acest caz imaginea este memorată… matematic. Să luăm un exemplu simplu: un cerc cu linia albastră şi umplut cu roşu. În loc să se memoreze pixelii, se memorează strict partea matematică ce o defineşte (centrul cercului, raza, culoarea liniei circulare, culoarea fundalului cercului). Avantajul? Dacă imaginea e redimensionată de n ori cercul va fi tot cerc… şi încă unul perfect, ceea ce nu se întâmplă şi la imaginile raster.

imagine

Mai sus vedeţi în colţul dreapta-jos o imagine vectorizată (un fişier AI, specific Adobe Illustrator) deschisă cu InkScape şi mărită de 10 ori (redimensionare, nu zoom). Mărind de 10 ori, în fereastră evident nu mi-a mai încăput întreaga imagine, ci doar o parte din ea (cu derulare se poate vedea toată în InkScape). Aceeaşi imagine, acum ca JPG, am mărit-o într-un editor de imagini (raster) şi mai jos vedeţi cam acelaşi fragment. Calitatea este evident rău, rău deteriorată. Şi desigur se puteau alege şi alte exemple, dar concluzia e aceeaşi: o imagine vectorizată se poate mări oricât, fără să fie afectată calitatea, pe când o imagine rasterizată (cum e orice JPG, de exemplu) cu cât e mărită cu atât îşi pierde din claritate.

imagine

Pare poate greu de crezut, dar imaginea folosită în acest articol, vectorizată, este o sumă de forme geometrice. Nu de forme primare (cerc, pătrat, altele), dar oricum, e o sumă de forme, cu diverse umpleri. De exemplu planta de la baza copacului e formată din “frunze” precum cea evidenţiată mai jos. Această exprimare vectorială a imaginii permite magia scalării cu păstrarea calităţii. Şi ar trebui o morală, nu? Dacă lucraţi de exemplu la un logo, a-l face raster poate fi o idee proastă. Peste câteva luni firma cu respectivul logo devine celebră şi are nevoie de un afiş pe care logoul să fie de 3×4 metri. Huh: o imagine raster mărită atât de mult e… varză. Una vectorizată nu va avea probleme. Reflectaţi bine deci când aveţi nevoie de o imagine raster şi când de una vectorizată.

imagine

Iar ca încheiere amintesc că dacă pentru procesare tip raster avem programe gratuite excelenete precum GIMP şi Paint.NET, pentru procesare tip vector ne ajută InkScape-ul, o alternativă open source la CorelDraw şi Adobe Ilustrator, după cum scria Paul anul trecut.

PS: Consultaţi suplimentar Raster graphics şi Vector graphics (sau Grafică vectorială).


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (8 evaluări, media: 4,88 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *