WordPress Download Monitor


De cât timp nu am mai scris despre un plugin WordPress… Şi de cât timp nu am mai fost entuziasmat de unul… Ei bine, WordPress Download Monitor este excelent când – nu am să vă mint – aveţi nevoie de el :) . Nu e genul de plugin de care să aibă nevoie oricine, dar dacă aveţi un sit de pe care se fac descărcări, şi doriţi să le monitorizaţi (în ce sens? vom vedea în continuare), atunci acest plugin face o treabă foarte bună. Recunosc, am testat vreo 3-4 pluginuri. De exemplu există şi un Simple Download Monitor, şi altele, dar pentru ce mi-a trebuit mie doar WordPress Download Monitor a fost bun.

imagine

Ce permite pluginul? Evident să aveţi încărcaţi fişiere şi să le oferiţi spre descărcare; toate sunt reunite într-o secţiune, într-o listă, ce vă arată şi numărul de descărcări. Pentru încărcarea unui fişier există o secţiune specială (vedeţi mai sus Add new Download), dar în mod salvator operaţiunea se poate face chiar şi în timpul scrierii unui articol (apare şi acolo un buton); dacă aveţi deja fişierele într-un folder puteţi să îl indicaţi şi vor fi preluate toate automat. Locaţia reală a fişierelor poate fi ascunsă, astfel încât descărcările să se facă de exemplu de la www.situlmeu.ro/descarcari/345 unde 345 e ID-ul respectivului fişier, dar acolo poate fi şi numele fişierului (ceva.pdf).

Dacă aveţi nevoie, fişierele oferite spre descărcare pot fi puse de categorii şi subcategorii. Dacă aveţi nevoie puteţi alege care fişiere să fie descărcabile de oricine, şi care doar de membri! Descărcările administratorului nu se iau în calcul. Partea foarte bună şi utilă este că aceste download-uri pot fi inserate în articole cu ajutorul shortcode-urilor. Şi dacă vă spun că există şabloane (gen: <a href="{url}">{title}</a> (descărcat de {hits} ori)) pentru aşa ceva vă bag în ceaţă: doar încercând veţi înţelege ce facilitate minunată este aceasta. Combinaţia cu câmpurile personalizate poate face minuni (de reţinut pentru ultra-experţii în WordPress, ceilalţi ignoraţi cele tocmai spuse). Vă recomand să mergeţi aici dacă mai doriţi informaţii înainte de instalarea pluginului. Veţi găsi acolo şi codurile pentru a face un director cu fişierele spre descărcare cu o buclă PHP. Ce mai: e o extensie foarte bine construită!!! Ah, umblaţi la setări chiar la început şi debifaţă părţile ce pot fi considerate de “reclamă”.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 4,67 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *