Windows-ul vrea restart; eu nu vreau!


Astăzi în Windows 7 s-au mai instalat ceva actualizări (am acceptat, că cică sunt importante), aşa că m-am trezit cu tradiţionalul avertisment că trebuie să repornesc calculatorul în 10 minute (sunt şi opţiuni de ore, parcă maxim 4 ore). Sunt sigur că şi Dvs vă întâlniţi des cu astfel de situaţii şi nu mereu sunteţi dispuşi să reporniţi atunci calculatorul. Ce mă supără cel mai mult e că trebuie să fiu atent dacă plec de la calculator: în cazul în care acest avertisment e activ, risc pe când revin calculatorul să îmi fie repornit, poate cu unele informaţii nesalvate pierdute. Problema e veche de când Windows-ul, dar dacă nu ştiţi soluţia, să o vedem.

imagine

Iniţial mi-am amintit că chiar ieri HowToGeek a publicat How to Stop Windows from Shutting Down or Rebooting. Scrie acolo de dat comanda shutdown /a. Dar aceasta, am eu impresia (aproape siguranţa), opreşte doar o restartare în curs de executare. Cu alte cuvinte Windows-ul a început să închidă totul pentru repornire, iar Dvs, dacă vă mişcaţi repede, puteţi da shutdown /a ca să opriţi repornirea. Dar pentru situaţia noastră soluţia e alta: ca şi comanda anterioară, trebuie dată ca administrator. Fie lansaţi cmd.exe ca administrator (apăsaţi Win, scrieţi cmd.exe, apare în meniul Start, click dreapta şi alegeţi Run as Administrator), fie daţi comanda din Run cu Ctrl+Shift+Enter, nu cu simplu Enter. Apoi comanda necesară e net stop wuauserv. Atât. Nu veţi mai fi bătut la cap cu avertismente. Alternativ, puteţi lansa Task Manager, merge în tabul Services, căuta şi închide wuauserv.

imagine

Dacă ştiaţi, nu avea sens să citiţi acest material. Dacă nu ştiaţi, atunci să vă fie de folos.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. Dan Medesan spune:

    Dar in cazul asta nu se opreste cumva si procesul automat de update din cate reiese imaginea?

  2. radu.capan spune:

    Mulţumesc de întrebare pentru că îmi ridică mingea la fileu să completez cele scrise:

    1) invitaţia la restart apare după ce s-au făcut actualizările; ele sunt deja instalate, doar trebuie un restart pentru a fi active; deci nu, nu se opreşte procesul de update, pentru că el a fost încheiat, 99% încheiat, aşteptându-se restart-ul

    2) la un moment dat închizi calculatorul (shutdown), iar la repornire, serviciul wuauserv (adică pentru update-urile Windows) reporneşte, deci va fi pe fază când Microsoft emite noi actualizări (comanda mai sus amintită suspendă update-ul, pentru că tocmai s-a făcut, doar pentru „sesiunea” curentă, adică până la prima repornire, decisă de mine, nu la presiunea Windows-ului).

    Sper că lucrurile sunt mai clar explicate acum.

  3. gxg spune:

    Am impresia ca exista si o modificare in registry care impiedica Windows-ul sa restarteze.
    Si culmea, tot de la HowToGeek:
    http://www.howtogeek.com/howto/windows-vista/prevent-windows-update-from-forcibly-rebooting-your-computer/

  4. radu.capan spune:

    Da, dar aceea e definitivă (nu te mai bate la cap nici pe viitor), în timp ce soluţia de mai sus e valabilă doar până la primul restart, ca soluţie de urgenţă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *