CodeCanyon: coduri de cumpărat


Ştiu că majoritatea dintre noi nu suntem foarte dispuşi să scoatem un ban din buzunar pentru a cumpăra online ceva… ce putem obţine… pe alte căi? Dar pe de altă parte această mentalitate trebuie să se schimbe, iar dacă vorbim de firme, clienţi serioşi şi altele asemenea, a scoate câţiva dolari pentru ceva ce ai nevoie nu e un capăt de ţară. Şi încheind această introducere ţin să semnalez, celor ce nu cunosc deja, situl CodeCanyon. De acolo, vedeţi şi mai jos în captură, puteţi cumpăra scripturi şi snippeturi (într-un cuvânt coduri, complete sau fragmente) începând de la 2 dolari, urcând uneori la 6, 10 sau 20, maxim 25 de dolari.

imagine

Codurile sunt puse evident pe categorii: JavaScript, PHP, .NET, CSS, HTML, plus pluginuri Magento şi WordPress. Dar structura completă o găsiţi aici. Codurile pot fi de regulă văzute în acţiune; în cel mai rău caz (când ele ar putea fi uşor furate văzând demonstraţia) sunt puse capturi. Ca să dau ceva exemple, aici găsiţi un plugin WordPress care sortează rezultatele nu după dată (cum face nativ WP-ul) ci după relevanţă (uau), la 14 dolari; la acelaşi preţ găsiţi aici un script jQuery care acum figurează ca fiind cel mai vândut. Uite că era să scap ceva important: codurile nu sunt produse de firma (Envato) din spatele sitului, ci sunt produse de diverse persoane care s-au înrolat în proiect. Da, şi Dvs puteţi să vindeţi prin “piaţa” CodeCanyon. Trebuie să fie un script bun, pe care Envato îl va evalua, îi va pune un preţ, iar Dvs veţi câştiga între 40 şi 70% când cineva îl cumpără.

Şi dacă nu vă pricepeţi la coduri ci la flash sau la sectorul video/audio, atunci Envato vă ofere şi alte “pieţe”:

  • ActiveDen – “ingrediente” pentru proiecte şi situri în flash
  • AudioJungle – muzică şi efecte audio
  • GraphicRiver – fişiere pe straturi pentru Photoshop sau grafică vectorială, seturi de icoane şi pluginuri pentru Adobe Photoshop şi Illustrator
  • ThemeForest – template-uri şi teme pentru CMS-uri gen WordPress, Drupal şi Joomla
  • VideoHive – secvenţe video şi fişiere pentru aplicaţii gen Adobe After Effects
  • 3dOcean – modele 3D, texturi, materiale ş.a.
  • CodeCanyon – am amintit deja: PHP, JavaScript, ASP.NET…
  • The Tuts+ Marketplace – tutoriale, screencasturi, cursuri…

PS: Cam fiecare sit oferă un produs lunar gratuit. De exemplu pentru luna august Insta Gallery (frumoasă soluţie PHP pentru galerii de imagini) e oferit gratuit de CodeCanyon. În schimb GraphicRiver oferă gratuit Dot Press Backgrounds. Iată şi sunetul şi clipul video oferite gratuite în august. Va trebui însă să vă deschideţi un cont ca să aveţi acces la oferte.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Andi spune:

    Daca nu ma insel din august procentul de castig al autorilor a crescut (50%-70% de la 40%-70%), ceea ce inseamna ca un autor nou va primi acum 50% din castiguri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *