Despre recuperarea şi ştergerea "sigură" a datelor


Zilele trecute am avut ceva timp liber şi m-am gândit că aş putea să sortez puţin colecţia de stickuri USB şi carduri de memorie SD. Am mai multe, prea multe, căci nevoile tot crescând am achiziţionat pe rând tot ce a apărut nou pe piaţă, dacă primul meu stick USB suporta doar 32 MB, al doilea deja 126 MB ş.a.m.d, ultimul e deja aproape plin la ai săi 16 GB. La fel cu cardurile de memorie folosite în aparatul foto digital. Evident că cele cu puţin spaţiu nu îmi mai aduc nici un folos, deci ar trebui să le arunc, de fapt să le duc la un serviciu de colectare şi reciclare. Înainte de acest pas am decis însă să le supun unui test cu două programe pe care la momentul potrivit tocmai le-am avut la dispoziţie: unul pentru refacerea unor date pierdute iar celălalt pentru ştergerea cât mai sigură a unor date.

În mod normal datele de pe un stick sau card de memorie le şterg cu funcţia implicită oferită de Windows sau prin formatare. Ştiam eu că ştergerea aceasta nu e cine ştie ce dar aveam mare încredere în formatare. M-am înşelat: acum ştiu că nici formatarea nu implică o ştergere sigură. Programul testat se numeşte PhotoRec, numele poate induce în eroare, cu el se pot salva orice fel de date, nu numai fotografii. Directorul oferit spre descărcare conţine de fapt două programe: TestDisk şi PhotoRec. Ambele sunt portabile şi disponibile pentru diferite sisteme de operare (Windows, Linux, MacOS etc.). După descărcare şi dezarhivare veţi avea la dispoziţie un director cu mai multe subdirectoare, pentru început mergeţi în subdirectorul win şi porniţi aplicaţia cu click pe photorec_win.exe (desigur nu înainte de a introduce stickul sau cardul în slotul potrivit). Chiar dacă fereastra deschisă pare complicată nu trebuie să vă temeţi, paşii de urmat sunt explicaţi în detaliu. De acum încolo puteţi controla aplicaţia doar din tastatură cu tasta Enter şi din tastele cu săgeţi:

1. Alegeţi stickul sau cardul de şters.

2. Alegeţi tipul tabelei partiţiei, de regulă la un card de memorie se lasă formatul Intel.

imagine

3. Alegerea tipului de partiţie.

imagine

4. Alegeţi formatul partiţiei. Dacă nu îl cunoaşteţi mergeţi în Explorer şi cu click dreapta pe Proprietăţi veţi afla răspunsul. La cardurile mai vechi e de obicei e FAT16 sau FAT32 (pe noile stickuri sau carduri cu spaţiu mare de stocare poate fi chiar NTFS).

5. Alegeţi modul de recuperare, parţial sau total.

imagine

6. Alegeţi directorul în care doriţi să fie extrase datele recuperabile, dacă acceptaţi cu Y este creat un subdirector nou în directorul principal al aplicaţiei.

7. Datele şterse iniţial sunt recuperate rând pe rând.

8. Cu funcţia Quit părăsiţi, respectiv închideţi programul.

imagine

Rezultatul pur şi simplu m-a pulversat (pe de o parte m-a entuziasmat iar pe de altă parte m-a dezamăgit): am recuperat sute de fotografii personale. Chiar dacă sunt parte ale unor albume de familie, deci imagini normale (şi nu ceea ce aţi fi aşteptat :) ), nu aş dori ca alte persoane străine să fi dat de ele.

Acum a sosit momentul intrării în scenă a programului care promite o ştergere cât mai sigură şi mai definitivă: Disk Wipe. De la bun început specific faptul că în testul meu datele de pe un stick odată şterse cu acest program nu au mai putut fi recuperate cu cel amintit anterior (şi tind să fiu sigur că nici cu un altul, mai ales că am ales varianta ştergerii după Peter Guttman, vezi jos). Deci atenţie la ordinea utilizării lor! Disk Wipe este gratuit şi portabil. Pe lângă ştergerea unor unităţi mobile este suportată şi ştergerea unor partiţii de pe calculator. Paşii de ştergere sunt la uşor de urmat, vă invit să parcurgeţi capturile.

imagine

imagine

imagine

imagine

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (11 evaluări, media: 4,91 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. TheAlphaFemale spune:

    HELP! Am un stick USB care este plin cu documente, iar atunci cand il conectez la computer imi zice ca trebuie sa-l formatez pentru a-l putea folosi. Ce sa fac pentru a nu pierde documentele si informatiile stocate pe stick-ul USB?

  2. lucian spune:

    …toate bune pînă la caseta de sub ,,WARNING ! ..unde nu ştiu ce ar trebui să scriu. Mulţumesc!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *