MP3xd şi un alt Mulve?


MP3xd este un alt sit dedicat găsirii (şi ascultării şi descărcării) de muzică (de) pe internet. Se prezintă deci ca un motor de căutare, boxa centrală oferind şi sugestii după ce scrii puţin. Din păcate primele rezultate apar după ceva aşteptare, dar măcar apar. În dreptul fiecărui rezultat avem trei butoane: Play song – piesa se încarcă într-un player în partea de sus a paginii web (sub boxa de căutare); Download – descărcarea piesei în format MP3; şi Share – pentru cei ce folosesc Twitter şi/sau Facebook. Aplicaţia are şi interfaţă specială pentru accesul de pe telefoanele mobile.

imagine

Dar poate ce v-a atras acum e pomenirea programului Mulve (music love), despre care am scris aici recent. Situl este jos (corectură: ba merge, ba nu merge – acum merge), căci RIIA s-a ocupat de asta, dar cel puţin la mine programul încă funcţionează! Cred că îl mai găsiţi aici, unde l-am pus de siguranţă. Dar există şi un fel de clonă a lui intitulată – mamă ce (ne)inspirat a fost tipul! – Pirate. După cum vedeţi mai jos, funcţionează aproape identic. Mi-a plăcut că are o fereastră de configurări, unde poţi să îi indici un director spre descărcare, chiar fără să te mai întrebe de fiecare dată “unde?”.

imagine

Aşa că dacă doriţi să ascultaţi ceva muzică înainte să cumpăraţi albumul cu pricina, o puteţi face cu Mulve/Pirate sau soluţii web gen MP3xd.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (9 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Florian spune:

    Din cate stiu, pe langa Pirate, mai este un program asemanator cu Mulve: Mulve Phoenix (sau ceva de genul).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *