Cum să prezinţi PPT(X)-uri mai profesionist


Eu folosesc des prezentări PowerPoint (e drept, rar cu adulţii :) şi cel mai adesea cu copiii şi tinerii de la cateheză) şi unul dintre regretele mele majore era… ei bine, regretul multora. Mai exact: nu v-aţi dorit ca în timp ce proiectaţi un slide, unde conform regulii puneţi doar câteva cuvinte, Dvs să puteţi vedea tot textul necesar pentru prezentare?! Desigur, se poate face separat în MS Word şi tipări documentul: într-o mână foaia, în cealaltă mână mouse-ul. Se poate totuşi şi mai elegant, iar eu nu am ştiut până ieri. Şi astăzi am putut testa şi m-am convins: e super-cool!

imagine

Cheia este folosirea opţiunii Use Presenter View din fila Slide Show. Problema e că nu merge dacă nu aveţi două monitoare sau proiectorul ataşat. E mare, mare păcat, pentru că aceasta înseamnă că nu puteţi testa (decât când sunt îndeplinite condiţiile). Dar ce se întâmplă pe scurt vă explic în continuare: veţi putea de la Show On (vedeţi captura de mai jos) să alegeţi unde să fie proiectat slideshow-ul şi unde să se vadă ce e în captura de mai sus. Normal, veţi trimite spre proiector slideshow-ul iar Dvs rămâneţi cu partea cea bună. Aşa cum observaţi mai sus, ecranul e împărţit în trei. În primul panoul este slideshow-ul redus. Ce se întâmplă acolo se va întâmpla şi pe ecran. În partea de jos este o bandă cu toate slide-urile: doar Dvs le vedeţi, nu se văd şi în imaginea proiectată. În fine, bucuria mare vine de la panoul din dreapta unde apare ceea ce am scris ca note la slide-ul curent: din nou doar Dvs vedeţi, ceilalţi nu. Şi uite aşa, poţi să ai un slide cu doar şase cuvinte, iar notele cu zeci de cuvinte. Poţi prezenta cu calm, tu cu informaţie multă la îndemână, “spectatorii” doar cu prezentarea oficială. Desigur, idealul e să ştii pe de rost ce ai de spus, dar mai ales când e vorba de cifre sau lucruri mai greu de memorat, treaba asta cu Use Presenter View mi se pare genială!

imagine

Am aflat despre facilitate de pe Digital Inspiration, mai exact din clipul următor (obligatoriu de urmărit!):


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (11 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *