Combinaţii de taste în editoarele WP


Din start trebuie să recunosc faptul că timp îndelungat am fost adeptul utilizării mouse-ului pentru orice activitate cu ajutorul calculatorului. Mai ales când eram plecat de acasă şi luam cu mine notebook-ul îi simţeam imens lipsa, căci primul lucru pe care îl uitam era tocmai mouse-ul :) . Între timp mi-am schimbat părerea. Chiar dacă nu pot memora multe dintre combinaţiile de taste posibile în Windows (amintesc doar pe cele mai uşoare pentru că cele mai frecvent folosite, CTRL+C pentru copiere şi CTRL+V pentru introducere) şi în diferite programe utilizate frecvent, le găsesc foarte utile în timp ce scriu un articol în WordPress. Astfel nu sunt nevoit să întrerup fluxul scrierii şi să fac pauze prin ridicarea mâinii drepte spre mouse.

imagine

Presupun că ştiţi deja, odată cu versiunea WP 2.7 sunt suportate scurtăturile din taste în ambele editoare, atât în cel vizual cât şi în cel HTML. Iar dacă v-aţi plimbat cu mouse-ul pe butoanele din editoare probabil că aţi obervat că sunt afişate funcţiile acestora precum şi în paranteză combinaţiile de taste aferente. Codex-ul oficial WP oferă unele referinţe despre combinaţiile de taste posibile însă nu le enumeră în întregime de aceea doresc să vi le prezint într-un mod mai ordonat. Multă atenţie trebuie să acordăm faptului că nu toate scurtăturile sunt valabile în ambele editoare, unele fiind suportate doar în cel vizual respectiv în cel HTML. Iar combinaţia principală este Alt+SHIFT+e, cu ea se comută rapid dintr-un editor în celălalt.

Scurtături din taste valabile în editorul HTML

Bold: Alt+Shift+b
Italic: Alt+Shift+i
Link: Alt+Shift+a
Citat: Alt+Shift+q
Ştergere/Tăiere: Alt+Shift+d
Inserare (dată/oră): Alt+Shift+s
Inserare url imagine: Alt+Shift+m
Listă neordonată: Alt+Shift+u
Listă ordonată: Alt+Shift+o
Aliniere: Alt+Shift+l
Cod: Alt+Shift+c
Mai multe…: Alt+Shift+t
Aliniat nou: Alt+Shift+Enter
Revenire: Ctrl+z
Refacere: Ctrl+y
Publicare: Alt+Shift+p

Scurtături din taste valabile în editorul vizual

Aliniere stânga: Alt+Shift+l
Aliniere centru: Alt+Shift+c
Aliniere dreapta: Alt+Shift+r
Afişează/ascunde bara secundară a editorului: Alt+Shift+z
Antet 1: Ctrl+1
Antet 2: Ctrl+2
Antet 3: Ctrl+3
Antet 4: Ctrl+4
Antet 5: Ctrl+5
Antet 6: Ctrl+6
Paragraf: Ctrl+7
Format: Ctrl+8
Adresă: Ctrl+9

Eu folosesc scurtăturile amintite în browserul Firefox. Din păcate este posibil ca unele dintre ele să nu fie suportate în forma enumerată în anumite navigatoare. Iar dacă din diferite motive doriţi să modificaţi sau chiar să setaţi propriile combinaţii de taste în editoarele WP căutaţi fişierul quicktags.js urmând calea directoarelor /wp-includes/js/ şi editaţi-l cu un editor de texte (de exemplu Notepad++). La final mai remarc faptul că în cazul în care scrieţi în mai multe limbi sau aveţi nevoie de suportul tastaturii în diferite limbi, cu combinaţia Shift+Alt puteţi comuta foarte rapid dintr-o limbă în cealaltă.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. radu.capan spune:

    Util articolul, mulţumim. Dar ca un comentariu pe lângă, m-am distrat copios cum apare – în traducerea folosită de tine la WordPress – în captură textul „Încărcare/Înserare”. De la Inserare până la Înserare e cale luuungă. Hehe…

  2. jürgen.toth spune:

    Parcă ar fi un semn ca să vă implicaţi din nou într-o continuare a vechii traduceri cnet pentru WP, tu şi Mihai Floran.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *