WipeFile & Eraser: ce e şters să fie şters!


Am citit astăzi pe CybernetNews despre două programe pentru cei care – din motive întemeiate – vor ca ştergerea unor fişiere de pe calculator să fie cu adevărat definitivă. Ştiţi povestea: când ştergem un fişier fie ajunge în coşul de gunoi (Recycle Bin) de unde poate fi recuperat, fie el rămâne fizic pe harddisk, doar e şters din lista fişierelor (ca şi cum am şterge numele unui copil dintr-un catalog: el continuă să existe). WipeFile porneşte pe germană, dar porneşte din prima (adică nu are nevoie de instalare). Din meniu (vedeţi la Extras) puteţi trece pe engleză fără probleme.

imagine

Mai apoi indicaţi fişierul, fişierele, folderul, folderele pe care le doriţi şterse bine de tot. Cât de bine? Păi sunt puse la dispoziţie câteva căi (algoritmi în fapt), şi doar firile mega-tehnice vor avea o opţiune anume (un algoritm îi aparţine chiar autorului programului). Cred că acel număr din paranteză – corectaţi-mă dacă greşesc – reprezintă numărul de rescrieri peste vechiul fişier. O altă opţiune este Eraser, care însă necesită instalare. Avantajul este că se integrează în sistem, aşa că cu un click dreapta pe fişiere sau foldere le putem şterge definitiv. Din nou prin metode diferite. În plus Eraser permite programarea ştergerilor. De exemplu: goleşte Recycle Bin, securizat!, la pornirea calculatorului; sau şterge tot ce e în c:\temp tot din două în două ore… ş.a.m.d.

imagine

Aceste două programe cred că acoperă nevoile celor mai mulţi dintre cei interesaţi de ştergere sigură. Vedeţi dacă nu bat la uşă cei cu verificările de licenţă software… Dacă da, poate daţi o ştergere definitivă la C. 😉 Glumesc! Mda, nu e o glumă prea reuşită.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (7 evaluări, media: 4,86 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Tika spune:

    Acum am luat si eu WipeFile de pe net si l-am folosit putin si vreau sa spun ca este foarte usor de folosit. Mersi. Un programel foarte bun.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *