Pluginuri pentru aplicaţii din pachetul Windows Live


Cândva ieri seară, blogul Inside Windows Live (adică blogul oficial asociat pachetului de aplicaţii Windows Live) a anunţat: Windows Live launches new plug-ins website. Iar adresa e cât se poate de uşor de reţinut: Plugins.Live.com. Acolo găsim o pagină simplă care ne invită să urmăm una dintre cele trei direcţii asociate celor trei programe ce suportă pentru moment extinderea prin pluginuri: aplicaţia pentru gestionarea imaginilor, cea pentru crearea de videoclipuri şi cea pentru blogging (în fapt şi alte aplicaţii din Windows Live mai suportă pluginuri… cred; ex: Messenger-ul).

imagine

Practic au fost scoase pluginurile din vechea secţiune “Gallery” şi ceva mai bine grupate. Acum sunt 177 de pluginuri pentru Windows Live Writer! Doar trei pentru Windows Live Movie Maker (pentru publicarea pe Facebook, YouTube şi SmugMug). În fine, Windows Live Photo Gallery are 11 pluginuri. Şi aici găsim instrumente pentru a publica rapid pe situri gen Facebook, YouTube, Picasa, SmugMug ş.a. Am fost curios să văd un astfel de plugin în acţiune şi l-am instalat pe cel pentru Picasa. Un mic executabil de descărcat şi instalat şi pluginul apare în fila/tabul Creare, la secţiunea Publicare. Mi-a cerut desigur datele de identificare după care s-a conectat cu succes, permiţându-mi ca fotografiile selectate să le public într-un album nou sau într-unul existent. De asemenea la dimensiunea originală sau mai mică.

imagine

Să sperăm că separarea pluginurilor pe Plugins.Live.com va da un impuls programatorilor.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *