HaxBall: minifotbal online


Noaptea trecută a fost mai scurtă pentru mine decât noaptea de revelion :) . Şi cauza nu a fost vreo petrecere deosebită sau probleme cu copii mici care nu pot dormi, ci un simplu joc online, da, doar un simplu joc, dar pe cât de simplu, pe atât de captivant. HaxBall este un mix între fotbal şi Air Hockey (pentru cei care nu cunosc acest joc am pus linkul spre Wikipedia). Pentru a-l juca aveţi nevoie de o conexiune internet relativ bunicică şi un navigator web.

imagine

După ce v-aţi ales un nume de utilizator (Nickname) va fi afişată o listă cu mai multe "camere de joc" (Rooms), le voi numi în continuare "săli de joc" căci pare termenul mai potrivit în limba română. Acestea sunt ordonate după distanţa în kilometri faţă de serverul Dvs.. Este recomandabil să alegeţi o "sală de joc" aflată în apropiere, dar pentru meciuri internaţionale veţi putea intra şi în "săli de joc" mai îndepărtate. Totodată aveţi posibilitatea să creaţi o "sală de joc" proprie, chiar să setaţi o parolă pentru accesul în ea, dacă doriţi să jucaţi exclusiv cu prieteni dinainte stabiliţi. Deşi nu sunt impuse limite privind numărul de jucători pe teren, cele mai captivante meciuri sunt cele 2 contra 2 sau 3 contra 3.

Regulile şi comenzile de joc sunt uşor de memorat şi de pus în practică: jucătorii se pot mişca liber pe teren (comenzile se dau din tastatură cu săgeţile sau cu tastele W, A, S, D) şi să introducă mingea în poarta adversarului (şut cu tastele X, SPACE, CLTR sau cu numărul 0). Câştigătoare este echipa care atinge prima numărul de goluri dinainte stabilit sau cea care dă cele mai multe goluri în timpul impus. La egalitate de goluri se intră în prelungiri. Numerele de pe tricouri se pot personaliza cu comanda /avatar 10 de exemplu pentru tricoul cu numărul 10. Îmbucurător este şi faptul că jucătorii pot comunica între ei prin funcţia de chat asociată.

La final propun spre vizionare şi videoclipul de prezentare a jocului.

P. S.: Cine are chef de o miuţă astăzi la ora 22.30? Reuşim să facem o echipă CNet? 😉


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (6 evaluări, media: 4,33 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. mehigh spune:

    Am jucat pe vremuri ceva asemănător dar cu jucători fixaţi cu arc. Din păcate nu mai găsesc site-ul. Tare frumos era jocul. :)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *