Heavy Load: Cât de tare este calculatorul Dvs?


V-aţi pus vreodată întrebarea cât de rezistent este calculatorul Dvs? Nu, nu vă recomand acum nicidecum să luaţi un ciocan şi să distrugeţi carcasa calculatorului ci vă propun cu ajutorul unui mic program gratuit şi portabil să îi testaţi limitele de rezistenţă în decursul utilizării sale la capacitate maximă, să vedeţi cât de mult zgomot poate face sau în cazul unui laptop cât timp ar ţine acumulatorul. Desigur nu este un test absolut necesar, dar doar de curiozitate merită o încercare. Atenţie: s-ar putea ca pe unele calculatoarele mai vechi şi cu o configuraţie mai "slabă" (de exemplu cu puţină memorie RAM) programul să nu funcţioneze.

imagine

HeavyLoad a fost creat pentru a solicita la maximum funcţiile cele mai importante ale unui calculator (CPU, RAM, placă de memorie). După cum am amintit deja este portabil, deci odată descărcată arhiva şi dezpachetată, el poate fi folosit direct. Înainte de a porni testul apăsând pe butonul albastru cu săgeată albă puteţi seta diferite opţiuni fie apăsând iconiţele asociate fie prin bifarea acestora meniul Test Options din bara de administrare. Totodată puteţi indica durata testului precum şi spaţiul de memorie alocat în meniul Tools, submeniul Options. Demn de remarcat este afişajul grafic prin care se poate urmări "live" activitatea calculatorului.

La final amintesc că Jam-Software, firma de software care a dezvoltat HeavyLoad, mai are în portofoliu şi alte programe interesante, unele şi în versiuni freeware şi portabile. Vă invit să mergeţi la această pagină şi să zăboviţi în special asupra TreeSize (de altfel inclus în pachetul cu HeavyLoad, afişează spaţiul ocupat de directoare) şi UltraSearch (pentru căutare rapidă între fişiere). Pe ultimul am început să îl folosesc în mod curent, pare mai rapid decât alte programe similare.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (7 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. Razvan spune:

    Nimic nu bate „Everything” (http://www.voidtools.com/) atunci când e vorba de căutat printre fișiere. E mic, rapid, consumă puține resurse, iar căutarea se realizează instant.

  2. radu.capan spune:

    Ce păcat însă că Everything a fost abandonat în martie 2009. A trecut ceva de atunci. Aproape doi ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *