De relaxare: Strange Attraction


Cum altfel decât straniu? Aşa este jocul Strange Attraction, care se clasează într-un fel şi la genul arcade dar şi între cele ce simulează legile fizicii. Practic avem de condus un extraterestru la care doar ochii şi urechile i se văd, prin trei lumi, fiecare constând din câteva – prea puţine – niveluri. Fiecare dintre aceste niveluri se încheie când ai intrat în portalul ce te transportă mai departe. Dar pe drum trebuie să faci faţă unor inamici: pe unii îi scoţi din scenă cu un pumn (click în direcţia respectivă), în timp ce alţii doar îşi pierd cunoştinţa pentru câteva secunde. Reţineţi deci că se poate muri în joc… dar reiei de la nivelul tocmai pierdut.

imagine

Ceea ce face jocul mai interesant este că lumea aceasta, dintr-un click pe un comutator, se întoarce cu capul în jos, şi gravitaţia automat se roteşte. Astfel ba umbli pe pământ, ba pe… tavan. Trebuie să recunosc că face jocul mai interesant. În rest destul de clasic – a la Mario – culegi monede pe parcurs, pentru un punctaj mai bun. Personajul se deplasează cu săgeţile. Pentru a lovi ţinteşti cu mouse-ul (adică îl îndrepţi spre ţintă) şi dai click. Eu am jucat doar primele niveluri şi m-am oprit să scriu despre joc. Pe Gamezebo însă, de unde am aflat de el, citesc că mai apoi nivelurile devin frustrant de dificile. E păcat – dar nu pot garanta aceasta – pentru un joc care are o grafică atât de simpatică. Oricum, merită să îl începeţi cel puţin şi, dacă vă prinde, poate reuşiţi să îl şi continuaţi/terminaţi.

imagine imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *