Tu, cap pătrat


Permiteţi-mi să încep nu de la Adam şi Eva ci de la Crăciun. Am făcut în decembrie o iesle 2D dar care, cu suporţi, oferă o scenă a Naşterii – cu aproximare – 3D. Am promis că pun şi pe CNet.ro proiectul şi nu am făcut-o :( . Oricum, am promovat aici ieslea şi cam cum a ieşit – pictată cu răbdare de Oana – puteţi vedea aici. Am văzut însă apoi aici o iesle în care personajele sunt mai cu adevărat 3D. Nu am ajuns să o “meşteresc”, dar am notat-o ca provocare pentru Crăciunul 2011. Dacă veţi urma linkul veţi vedea ce simpatică arată toată scena. Gata introducerea.

imagine

Acum doresc să vă semnalez un articol de pe HowToGeek care ne conduce pas cu pas în crearea unui model propriu. Poate dorim să ne facem o “mascotă” cu propria figură (stilizată). Am atras deja atenţia din titlu – sper că nu aţi luat-o ca pe o insultă – că rezultatul e cu cap pătrat. Şi totul porneşte de aici, din arhiva în care găsiţi un PNG dar şi un PSD cu imaginea de mai jos. Setul mai mare de pătrate construieşte capul. Setul mai mic – trupul. Cele două seturi foarte mici – încălţările. Vreţi şi mâini? Cu puţină imaginaţie puteţi “ataşa” şi aşa ceva. Şi pentru că şablonul există Dvs trebuie doar să îl particularizaţi. Vedeţi articolul indicat pentru a înţelege care sunt paşii. Vă puteţi distra desenându-vă, puteţi cel puţin pentru faţă lipi o fotografie… ce mai… imaginaţia pune limite. Dacă vă prinde puteţi face şi o jucărie cu faţa şefului 😉 , sau a soţiei/prietenei.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *