Iarăşi liste cu pluginuri WP esenţiale


Periodic apar pe web articole de genul “cele mai importante pluginuri WP” sau “pluginurile WP pe care le folosesc eu”. Oricum s-ar pune problema, e evident subiectiv. Văd pe siturile mele WordPress: dincolo de câteva comune, fiecare sit foloseşte anumite pluginuri WordPress, după nevoi. Şi totuşi, astfel de selecţii pot evidenţia pluginuri despre care nu ştiai, sau să îţi întărească încrederea într-un plugin pe care îl foloseşti, poate doar cu jumătate de inimă. Vă invit deci să vedeţi articolul de pe NetTuts Essential Plugins for Every WordPress Installation.

imagine

Autorul le împarte pe câteva categorii: comentarii, SEO; performanţă; social; media; monetizare; backup; statistici şi utilitare. Evident că nu am să vă răpesc plăcerea să vedeţi articolul cu pricina. Am să spun însă câteva lucruri: lipsesc “mari nume”, dar aici iar intră subiectivismul. Vedeţi neapărat şi comentariile, unde alţii îşi pun listele personale de pluginuri, dar reclamă lipsa unuia sau altuia dintre “marii clasici”. Eu de exemplu mă mir de omitere şi mă aliniez cu cei ce consideră că W3 Total Cache trebuie să facă parte din lista cu esenţiale. O altă observaţie, oricât de inutilă ar fi: să nu creadă cineva că trebuie să ai toate acele pluginuri instalate pentru un blog WP cool. Nope. Şi nici, evident, toate dintr-o categorie. Iar dacă cineva e interesat, din acea listă eu – pe CNet.ro sau pe alte situri – folosesc: Akismet, All in One SEO Pack, Google XML Sitemaps, WP-Optimize, Socialize, WP-DB-Backup şi YARPP. De restul fie nu am auzit, fie nu am avut nevoie.

Că tot spuneam de o categorie de astfel de articole, aş aminti – deşi e din ultima zi din ianuarie – de articolul celor de la ArenaIT: Plugin-uri WordPress pe Arena IT. Puteţi afla acolo despre cele peste 20 de pluginuri pe care le folosesc ei. Mergând mai în spate (acum chiar “vechituri”) iată aici 15 Most Popular WordPress plugins of 2010.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *