Ce ar trebui Facebook să rezolve de urgenţă?


Un articol de astăzi de pe TechCrunch identifică Five Things Facebook Should Fix Immediately. De la caz la caz unii ar putea găsi poate şi zece lucruri ce ar trebui rezolvate de urgenţă. Dar să vedem care sunt cele cinci în opinia lui Yakuel (hehe – simpatic nume). Mai întâi grupurile Facebook, nu de mult timp introduse, care în sine sunt o idee frumoasă şi utilă dar au o scăpare gravă: poţi fi inclus fără să ţi se ceară acceptul. Probabil aţi păţit-o şi Dvs: deschideţi emailul şi buf o serie de notificări despre mesajele unor oameni pe care poate nu îi cunoaşteţi, reuniţi într-un grup de care nici nu ştiaţi că există… şi nici nu vă interesează.

imagine

Vizualizarea fotografiilor… macabra vizualizare a fotografiilor. Da, există trucul cu F5, dar de ce ar trebui să fie un truc în loc fie la vechiul sistem (din punctul meu de vedere era ok), fie la un lightbox mai elegant? Următoarele trei critici sunt legate de Places, de sistemul de “mesagerie”, şi respectiv de (nefolosirea) taburilor. Dar în locul lor am să spun eu ce mai îmi displace. În primul rând faptul că atunci când ai comentat ceva la cineva eşti condamnat pe veci să primeşti şi comentariile altora. De ce??? Dacă eu am dorit să spun ceva nu înseamnă că vreau să ştiu tot ce spun şi alţii pe acelaşi subiect! Aceasta mă face adesea să mă abţin de la a comenta şi dau un simplu Îmi place, ca să nu primesc apoi avalanşă de emailuri sau – dacă aş scoate emailurile – notificări chiar în Facebook. Mai apoi aş pune la lucruri care mă deranjează libertatea ce o are oricine să te eticheteze într-o fotografie. Încă dacă oamenii ar folosi-o pentru a eticheta la modul real, dar când iau o fotografie aiurea şi “tăguiesc” zeci de persoane, doar ca să atragă atenţia asupra imaginii, găsesc enervant. Şi în fine, mă deranjează ENORM faptul că Facebook încă nu are un sistem propriu şi eficient de importuri de RSS. Da, înţeleg că Facebook e pentru persoane reale, nu pentru automatizări, dar există totuşi atâtea situaţii în care ai avea nevoie de aşa ceva: un singur exemplu – blogul personal. Facebook acum îţi dă sistemul de import în notiţe, care e o mare prostie (actualizarea e lentă, cam o dată, de două ori pe zi), sau posibilitatea folosirii unor aplicaţii externe (despre una am scris aici în toamna trecută). Slab…

Ce lucruri consideraţi voi că ar trebui schimbate la Facebook de urgenţă?


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (6 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. dacian spune:

    Mie personal nu-mi place faptul ca la comentarii enter-ul functioneaza ca submit. Sigur, poti folosi shift+enter si astfel poti scrie mai mult, dar imi placea enorm sistemul vechi, cand trebuia sa apesi cu mouse-ul un buton pt a trimite comentariul. Nu-mi place deloc si chiar ma confuzeaza noua mesagerie. In anumite cazuri un mesaj poate ajunge la mai multe persoane. Apoi, daca ai avut mesaj mai vechi cu cineva si astazi, la patru luni dupa, vrei sa-i scrii ceva, continui conversatia respectiva. O prostie.

  2. :) … In fond Facebook dovedeste ca are lipsuri… dar de ce sa vedem lipsurile atat timp cat e de departe prima platforma decenta de socialmedia… O dovedeste numarul de useri, timpul de cand exista… rank-ul mondial… printre primele brand-uri mondiale… etc… Evident ca nu e perfecta… Daca ar fi perfecta nu ar exista, nu?… Ce putem spune atunci de alte serviicii social-media de retea care aproape nici nu ni le mai amintim de la „explozia” Facebook… Bugurile, insuficientele acestea si in fond ceea ce este acum au facut Facebook-ul atat de popular si uzitat, nimic altceva…

  3. Si ca sa raspund si la intrebare…:

    „Nu schimba caii la mijlocul drumului…” e o vorba veche… Facebook, merge… deci Zuckerberg, fiind baiat destept, cum dovedeste, nu va schimba cine stie ce… Poate userii nemultumiti sa renunte la facilitatile si insuficientele Facebook-ului…

    As vrea sa se schimbe pagina principala, de acces… M-am plictisit de ea… :)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *