Parolă master în Firefox (Chrome nu şi nu)


De mult timp iau foarte în serios al doilea cuvânt din expresia “calculator personal”. Dacă e personal, e personal. Nu îl las pe mâna nimănui, cel puţin fără supraveghere. De ce? Cu un stick şi unul dintre multele programe prezentate în timp pe CNet.ro oricine poate să îşi salveze în doar câteva secunde parolele de pe calculatorul meu. În principal parolele din navigatoare, dar nu numai. (Hai să amintesc WebBroswerPassView şi mai vechiul Mare atenţie la parolele memorate în calculator.) Şi la acest capitol trebuie să recunosc că condamn Chrome faţă de Firefox.

imagine

Dacă cumva folosiţi Firefox şi doriţi să fiţi liniştit privitor la parolele memorate în navigator, neapărat folosiţi parola master, sau parola generală aşa cum apare în traducerea interfeţei în limba română. Aţi trecut pe Firefox 4? Click pe butonul portocaliu şi căutaţi Opţiuni, iar apoi tot Opţiuni. Se va deschide o fereastră ca mai sus. Bifaţi Foloseşte o parolă generală. Veţi vedea o fereastră ca mai jos şi sunt scutit de unele explicaţii căci le puteţi citi în respectiva fereastră / captura următoare.

imagine

Da, o dată pe sesiune vi se va cere această parolă master când trebuie să se apeleze la parolele memorate, dar pentru acest preţ aveţi o mare linişte. Dacă îl lăsaţi pe X pentru 5 minute să îşi citească poşta de pe calculatorul Dvs (personal) şi cu navigatorul Dvs Firefox, nu va putea să vă afle parolele. În Chrome din câteva clickuri, chiar fără nici un program, oricine poate să îmi afle parola la GMail, Facebook ş.a. E incredibil că Chrome a ajuns la versiunea 12 (dev) şi nu are această protecţie elementară: parola master. Şi… atenţie… se pare că nici nu va avea vreodată. Citiţi aici ce scria acum câteva luni unul dintre cei ce lucrează la Chrome:

Please know that your security is our highest priority, and our decision not to implement the master password feature is based on our belief that it creates a false sense of security instead of actually providing a strong security benefit.

Fani Chrome: sunteţi de acord? Fani Firefox: cu parola generală credeţi că sentimentul de securitate e… fals?


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

5 comentarii

  1. gxg spune:

    Eu prefer să salvez parolele online – cu LastPass – așa încât să le am la dispoziție oriunde – și în același timp nu mai am griji locale.

  2. Cosmin Sandu spune:

    Si eu tot LASTPASS folosesc… e cel mai bun…

  3. Stefan spune:

    LastPass la putere. :)

  4. TutorialePc spune:

    Si eu tot LastPass, o singura parola si restul nu te mai intereseaza, plus ca extensia se instaleaza rapid si ai parolele la orice alt calculator.

    Singura problema ar fi daca ti-ar afla cineva aceea parola de la LastPass.

    Ca protectie locala cum ai zis si tu ca lasi pe cineva la calc si sa nu se uite de curios ar putea implementa asa ceva, insa nu pot spune ca iti ofera vreo protectie majora.

  5. jürgen.toth spune:

    O interesantă extensie pentru Chrome (deşi nu setează o parolă master) este ChomeIPass, ea integrează parolele din KeePass în browser: https://chrome.google.com/extensions/detail/ompiailgknfdndiefoaoiligalphfdae?hl=en#


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *