WinHotKey: diverse, din taste


După cum ştiţi, sunt un împătimit al lansărilor din taste, nu din iconiţe de pe desktop sau frunzărind meniul Start. Am prezentat de-a lungul timpului programe precum HotKeyMan sau HoeKey.  Ba acum un an de zile am scris aici cum se poate dezvolta în câteva zeci de linii de cod un lansator propriu de programe şi fişiere, cu AutoIt3. Da, da, da: mouse-ul consumă timp, învăţaţi-vă să faceţi cât mai multe din taste. Iar azi vă propun un alt program, ce merge mai departe (puţin). Îi spune WinHotKey. Mic, cere instalare, apoi veţi vedea ceva ca mai jos.

imagine

În “traducere” în prima coloană avem scurtăturile, în a doua acţiunea făcută de fiecare scurtătură, iar apoi “zona” de acţiune. De fapt tot ce vedeţi cu logoul Windows sunt combinaţii ce există deja şi – evident! – nu pot fi modificate. În schimb Win+C e adăugat de program ca demonstraţie. Apăsând combinaţia vi se lansa calculatorul, programul cu care vine implicit Windows-ul. Puteţi şterge această combinaţie sau să o modificaţi. Dar să adăugăm una complet nouă. Observaţi mai jos: am pus o descriere, apoi am ales combinaţia Win+Alt+W pentru a lansa o aplicaţie, şi anume MS Word. Simplu. Dar, după cum spuneam, programul face ceva mai mult: ne permite să lansăm o aplicaţie, să deschidem un document (evident cu programul cu care e asociat în Windows), să deschidem un folder, respectiv să se… auto-scrie un text. Mda… fraze scrise frecvent, semnături, parole, ce vă gândiţi Dvs. În fine, mai este şi ultima opţiune de la I want WinHotKey to ce ne permite să manipulăm fereastra curentă (minimizare, maximizare ş.a.).

imagine

Configuraţi, apoi uitaţi de program că există (evident, trebuie să pornească cu Windows-ul – implicit aşa e în opţiunile programului). Din fericire nu ocupă mult în memorie. Totul e să nu uitaţi de combinaţiile definite, să le şi folosiţi :) . El poate rămâne ascuns în systray şi să mai interveniţi doar când vreţi să adăugaţi o scurtătură nouă la ceva.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *