Google Storage cu acces public (contra cost!)


Un anunţ de ieri ne dă o veste bună-proastă. Partea bună este că Google Storage, de fapt hai să spunem complet şi corect Google Storage for Developers, e deschis pentru toţi. Eu am prin o invitaţie în beta şi am pus acolo nişte fişiere cât să pot face nişte teste şi să scriu ceva aici pe CNet.ro. Cu alte cuvinte nu am folosit serios contul. Până în 30 iunie aş putea să îmi fac de cap (100GB gratuit), dar apoi – vestea proastă – se intră la plată după tarifele normale. Iar cine se înscrie acum are un fel de trial ce dă 5GB depozit, cu 25GB download şi upload, până la 31 decembrie 2011. Apoi nici măcar trial? Interesant…

imagine

Ce înseamnă la urma urmelor “for Developers”? Ei sunt primii vizaţi, pentru că oferta include un API puternic. Dar  poate fi folosit şi de un neprogramator, pentru că interfaţa ce se vede în captura de mai sus îţi permite cu uşurinţă să îţi defineşti o structură de foldere şi să încarci fişiere. Atenţie: ca să începi să foloseşti Google Storage for Developers ţi se va cere o carte de credit (dar vei fi taxat doar când şi dacă e cazul – adică în trial nimic dacă rămâi în limitele ofertei).

Şi o altă întrebare: cum stă faţă de Amazon S3? Poate un tabel ne ajută, în care pun preţurile Google şi preţurile Amazon. Am pus cifrele pentru Europa şi după cum vedeţi Amazon S3 e ceva mai ieftin, mai ales dacă foloseşti mult. Iar Amazon S3 are deja un renume, e folosit pe scară largă, apreciat… mă mir că Google nu încearcă să se afirme prin preţuri ceva mai mici. Poate mizează pe încrederea multora în Google. Dar lucrurile se pot schimba oricând… aşa că merită să urmărim evoluţiile.

  Google Storage Amazon S3
Depozitare 0,17$ fix 0,14$ usd şi scade după volum
PUT, POST, LIST 0,01$ la mia de cereri 0,01$ la mia de cereri
GET, HEAD 0,01$ la zece mii de cereri 0,01$ la zece mii de cereri
Încărcare date 0,10$ per GB 0,10$ per GB
Descărcate date 0,15$ per GB fix 0,15$ per GB de la 1GB în sus şi scade după volum

Ah, şi pentru cei care mai aşteaptă Google Drive… el se pare că nu va mai veni în veci. Nu mi-a venit să cred când am citit în acest articol din 25 aprilie 2011 următoarea discuţie, dintr-o carte ce prezintă “interiorul” companiei. Citez fragmentele relevante.

Google was about to launch a project it had been developing for more than a year, a free cloud-based storage service called GDrive. But Sundar had concluded that it was an artifact of the style of computing that Google was about to usher out the door. He went to Bradley Horowitz, the executive in charge of the project, and said, “I don’t think we need GDrive anymore.” Horowitz asked why not. “Files are so 1990,” said Pichai. “I don’t think we need files anymore.”

Horowitz was stunned. “Not need files anymore?”

“Think about it,” said Pichai. “You just want to get information into the cloud. When people use our Google Docs, there are no more files. You just start editing in the cloud, and there’s never a file.”

…Eventually they won people over by a logical argument–that it could be done, that it was the cloudlike thing to do, that it was the Google thing to do. That was the end of GDrive: shuttered as a relic of antiquated thinking even before Google released it. The engineers working on it went to the Chrome team.

Sunteţi de acord? Sunt fişierele depăşite? Eu mi-s poate de modă mai veche dar cred că fişierele vor mai dăinui ceva vreme. Iar un Google Drive tare ar fi fost dorit de atât de mulţi internauţi… Eh… Google Storage e pe undeva aproape, dar costă. Că obţii lista fişierelor sau încarci/descarci, te costă… Câţiva cenţi, dar se poate ajunge la dolari, zeci de dolari pe lună pentru proiecte nu foarte mari.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. andrei spune:

    Pentru fisiere, cei 25GB free de la Microsoft cred ca sunt foarte buni, chiar daca directorul de sincronizare are doar 5GB.
    Pentru poze, conturi de genul gheorghe2011, gheorghe 2012 a cate 25gb sunt ok.

  2. Andrei spune:

    Hmm… Sincer nu duc lipsa lui g-drive pentru ca i-am convins pe cei de la Dropbox sa imi dea 5 GB si deocamdata imi ajung. Dar putem ajunge la zeci de giga punand cap la cap diverse alternative (http://www.makeuseof.com/tag/4-best-sites-10gb-free-online-storage/).

    Apropo, as fi zis ca dupa wave si buzz cei de la Google vor avea mai multa reverenta pentru tehnologiile testate :). Ca sa fiu sincer nu stiu daca nu cumva s-au temut mai degraba ca serviciul nu va fi rentabil asa ca au ingropat toata povestea in PR.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *