Cum nu mai lăsăm serviciile terţe să utilizeze contul Facebook


Hopa. În recentul articol Cum nu mai lăsăm serviciile terţe să utilizeze contul Google sau Twitter m-am oprit la două servicii folosite foarte frecvent pentru identificare pe ici pe colo pe net, dar nu se poate uita de Facebook. Completez acum articolul din câţiva paşi. În primul rând – presupunând că folosiţi Facebook pe limba română – mergeţi la Contul meu (1 – colţul dreapta-sus) şi alegeţi Setări de confidenţialitate. În pagina care se va deschide derulaţi în jos dacă e cazul pentru a găsi Aplicaţii şi pagini web (2 – colţul stânga-jos). Click pe Editează-ţi setările

imagine

În pagina care apare, prima parte se referă la Aplicaţii pe care le folosiţi. Daţi click cu curaj pe Şterge aplicaţiile nedorite.

imagine

Veţi vedea o listă, mai lungă sau mai scurtă, inclusiv cu indicaţii privind ultima accesare. Puteţi da click pe x pentru a şterge autentificările via Facebook, sau să daţi click pe Schimbă setările.

imagine

Spre exemplu situl About.me, unde m-am identificat via Facebook, a primit nişte drepturi. Care sunt acestea le văd dând click pe Schimbă setările, iar unele drepturi particulare le pot şterge. Dacă nu mă mai interesează deloc webaplicaţia sau nu mai doresc să îi dau acces din cine ştie ce motive, sus în panoul colapsabil pe gri e linkul Remove app. Atât. E simplu…

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *