De relaxare: Crane


Crane = Macara. Iar Dvs sunteţi invitat în jocul Crane să acţionaţi pe post de macara. Am descoperit jocul pe acelaşi sit cu Snail Bob recomandat recent. Am jucat primul nivel şi apoi le-am spus copiilor mei: “Continuaţi-l voi!” După cât au râs şi s-au prins cu el mi-am spus că merită. Şi uite aşa l-am reluat şi personal, ajungând la ziua a noua din zece. Unde m-am oprit. Să scriu recenzia. Poate şi din teamă că se termină. Şi a fost totuşi distractiv… Pe când Crane 2?

imagine imagine

Ce trebuie făcut în acest joc? Porniţi cu un “taler” pe care sunt nişte obiecte din construcţii: cutii de lemn, roţi, cărămizi… Şi trebuie ca trăgând de cercul de sus al talerului să duceţi totul sus. Drumul evident e adesea îngust, trece pe lângă oameni pe care – atenţie! – cu o simplă atingere i-aţi omorât… şi unde pui că mai apar nişte complet ilogice şi dătătoare de dureri de cap mori gen olandeze pe lângă care să te strecori. E dificil şi provocator. Dacă scapi o piesă şi poţi aşeza undeva talerul, piesa scăpată o poţi repune cu mouse-ul la locul ei. Mai apar şi bonusuri de cules pe drum. Doar că pentru a le culege adesea trebuie să intri în spaţii înguste, şi în plus încărcătura creşte. Vestea bună e că nu trebuie să ajungi sus cu ceva în taler :) . Pe bune! Doar că pierzi puncte pentru lălăit pe drum (deci e bine să mergi cu viteză), pentru ce ai dărâmat ori scăpat şi mai ales pentru cei ucişi. Ups! Succes!

imagine imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *