Desktop Calendar


Pentru cei nepretenţioşi Desktop Calendar rezolvă o problemă comună, şi anume cea a ţinerii unor notiţe pe zile – nu neapărat ca jurnal ci mai mult ca agendă. Calea pe care o alege, aşa după cum v-aţi dat seama şi din titlu şi din captură, este prin îmbinarea tapetului cu un calendar clickabil. Da, desktopul devine calendar, dar se integrează acolo, aşa că la Alt-Tab nu veţi da de aplicaţie (se regăseşte însă din iconiţa de lângă ceasul sistem). Cu un simplu dublu-click pe o zi din calendar zona devine editabilă şi scrieţi ce doriţi.

imagine

Desigur, ar fi fost frumos un sistem de alarme dar, repet, aplicaţia e momentan foarte simplă şi tocmai de aceea are şanse să placă unui public destul de larg. Dacă e să vorbim de setări, există câteva şi nu de ignorat. Observaţi mai jos că putem defini noi zona în care să apară calendarul şi cât spaţiu să ocupe, dar şi câte săptămâni să fie afişate. De asemenea putem defini grupul de tapeturi care să se schimbe periodic, incluzând calendarul, indicând un folder de pe HDD (din păcate nu e deştept să îşi ia singur folderul cu tapeturile temei la Window 7, aşa că de aici îl puteţi indica eventual manual, sau alt folder cu imagini de pe calculator).

imagine

Încă nu are interfaţă în limba română, dar probabil citind setările sistem la mine a afişat corect săptămâna de luni până duminică, nu de duminică până sâmbătă.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (7 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. stiri it spune:

    Foarte bun articolul! Nu stiam de calendarul asta.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *