De relaxare: Swift Turn 2


Poate vă amintiţi că peste vară am scris despre Swift Turn, un joc simpatic din familia celor cu legile fizicii. Ei bine, am dat astăzi de Swift Turn 2 şi daţi-mi voie să vă spun că e muuult mai complex şi elaborat decât primul. Eroul e tot un pătrăţel portocaliu, dar acum, în unele niveluri, conduce şi maşini :) ! Atunci folosiţi tastele A, W, S, D. Uneori nu ştiţi ce vă aşteaptă după colţ, aşa că folosiţi Shift pentru o viziune mai de ansamblu. În fine, mai apar situaţii când Enter sau alte taste sunt utile. Fiţi atenţi la indicaţiile între niveluri, respectiv la ce apare într-un nivel anume.

imagine imagine imagine

În rest obiectivul e acelaşi: strângerea stelelor pe drumul spre cercul final, caroiat (alb şi negru). Şi ca în prima parte, avem şi manetele ce rotesc universul în joc. Sunt în total 30 de niveluri iar de-a lungul lor apar suficiente elemente noi ca să vă menţină interesul până la sfârşit. Nu că trebuie jucat tot deodată. Azi 10 nivele, mâine altele, şi în trei zile poate e gata. Nu de alta, dar stadiul atins se memorează (dacă sunteţi la acelaşi calculator). Pe post de demo, iată rezolvarea primelor niveluri.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *